România și-a asumat prin PNRR o adoptare rapidă a producției de hidrogen din surse regenerabile, care să înlocuiască gazul din industrie și din încălzirea locuințelor, precum și combustibilul pentru vehicule. În realitate, însă, discursul delirant al Uniunii Europene referitor la această sursă de energie nu are corespondent în realitate. Puterea calorică scăzută a hidrogenului și gradul de inflamabilitate ridicat fac imposibilă utilizarea acestuia.
Strategia Națională a Hidrogenului și Planul de Acțiune pentru implementarea sa 2023-2030, document elaborat de Ministerul Energiei și prevăzut în PNRR, arată clar că nu există niciun viitor real pentru această sursă de energie. Printre punctele slabe ale implementării acestei surse de energie se numără costul încă necompetitiv al tehnologiilor de producție a hidrogenului regenerabil și a celui cu amprentă redusă de carbon. Balanța energetică a României este negativă, din anul 2019 România fiind importator net de energie, o serie de instalații vechi nu funcționează la capacitatea lor nominală, astfel că nu există în prezent potențial de generare ce ar putea fi dedicat producerii hidrogenului, se precizează în Strategie.
Totodată, sunt semnalate aspecte privind necesarul relativ mare de producție de energie regenerabilă suplimentar față de producția din capacitatea instalată, capacitatea limitată de transport a energiei electrice necesare pentru electroliză, dar și ritmul lent de penetrare a capacităților solare și eoliene pe piața din România, producția de hidrogen regenerabil fiind dependentă de capacități adiționale instalate. Totodată, în România nu există capacități locale ale marilor producători de electrolizoare, iar resursa umană pentru operarea tehnologiilor bazate pe hidrogen este insuficientă.
Scurgerile, depistate doar prin senzori
În interesul reducerii costurilor de producție a hidrogenului regenerabil, economiile de scară impun instalarea unor capacități de electroliză cât mai mari, fapt care generează o nevoie de capital important pentru proiecte viabile din punct de vedere comercial, se arată în document. Pentru producția de hidrogen prin electroliza apei utilizând tehnologiile mature este nevoie de cca. 9-20 litri de apă pentru 1 kg de hidrogen, astfel încât disponibilitatea unui volum suficient de mare de apă în proximitatea echipamentelor de producție va fi un factor determinant de succes pentru producția de hidrogen prin electroliză. Totodată, scurgerile de hidrogen nu pot fi identificate decât prin intermediul instalării de senzori dedicați, deoarece orice substanță odorizantă face hidrogenul inutilizabil în aplicațiile bazate pe pile de combustie. Strategia mai semnalează faptul că tehnologia de producție a hidrogenului prin electroliza apei folosind energie din surse regenerabile este încă necompetitivă din punct de vedere economic comparativ cu costul de producere a hidrogenului gri, fiind astfel nevoie de finanțarea substanțială a producției de hidrogen regenerabil pentru ca acesta să atingă paritatea cu hidrogenul produs pe bază de surse fosile.
Riscuri uriașe
Potrivit Strategiei, punctul de aprindere al hidrogenului este de aproximativ șapte ori mai mare decât cel al metanului, astfel că este necesară adaptarea proceselor industriale la diferite riscuri de gestionare și manipulare a hidrogenului. ”Pentru încălzirea rezidențială, prețul hidrogenului ca și combustibil se poate dovedi foarte ridicat, în special în comparație cu cel al gazelor naturale pe termen scurt și mediu, respectiv în comparație cu pompele de căldură pe termen lung. Din cauza conținutului energetic redus al hidrogenului, debitul amestecului de gaz trebuie ajustat, pentru a compensa puterea calorifică scăzută, o problemă majoră fiind și gradul de inflamabilitate ridicat al hidrogenului, atunci când concentrația de hidrogen depășește 20% în amestec volumetric”, se mai arată în Strategie.