DEFINITIVAT 2021. Rezultatele finale la examenul de definitivat 2021 au fost afișate miercuri, 28 iulie, la ora 10.00, atât în centrele de examen cât și pe site-ul definitivat.edu.ro. Rata finală de promovare a crescut la 76,06%, în creștere cu 3,16%, comparativ cu rezultatele inițiale – 72,90%, informează Ministerul Educației.
Astfel, după ce au fost evaluate cele 1.508 contestații depuse, 6.032 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.782 de candidați, transmite Ministerul Educației.
DEFINITIVAT 2021. Peste 8.300 de candidați
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 8.300 de candidați (95,80%). Dintre aceștia, 366 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Lucrările a doi candidați au fost anulate în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, în urma
soluționării contestațiilor 4.186 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10 (4.156 la prima afișare).
Dintre aceștia, 188 de candidaţi au primit nota 10, iar 702 note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 3.189 de candidați au primit note între 5 și 7,99 (contestațiile au generat modificări de note pentru 43 de candidați). Au fost 556 de candidați cu note sub 5.
Capitala, cea mai mare rată de promovare
Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Cea mai mare rată de promovare se înregistrează în București – 85,1%, urmat de județul Bacău – 82,4% și de județul Cluj – 82,3%. Cea mai scăzută rată este în Caraș Severin – 54,7%.