După ce încă de zilele trecute secretatul de stat Raed Arafat anunța că în România se va prelungi starea de alertă, înainte ca la Palatul Victoria să înceapă, marți la ora 14, ședința de Guvern în sistem online, s-a aflat faptul că la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condus de către premierul Cîțu, s-a adoptat o hotărâre – HCNSU nr. 3 din 2021 – prin care se propune prelungirea acestei măsuri, la nivel național.
CNSU propune prelungirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.01.2021, adică de miercuri.
Astfel, prin intermediul anexei la HCNSU nr. 3 din 2021 s-a transmis că ”se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne”, dar totodată, și faptul că ”se propune menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
Iată ce se precizează în textul recent adoptatei hotărâri:
”Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național,
pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.01.2021.
Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 13.01.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexă la prezenta.
Art.3 – Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 1 din 03.01.2021 se completează la art. 3, alin. (2), cu trei noi litere astfel:
g) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
h) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.
Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU”