Cauta

Decarbonizarea se amână cu 2 ani. Închiderea termocentralelor pe cărbune, în stand-by

Salvare în ultimul moment. Cărbunele rămâne

Demersurile repetate din ziarul Național, prin care atrăgeam atenția asupra riscurilor uriașe de dezechilibrare a sistemului energetic național, au avut succes. Autoritățile au înțeles că, fără termocentralele pe cărbune, în condițiile în care nu se pune nimic în loc, securitatea energetică a țării se află într-un mare pericol. Astfel, Ordonanța decarbonizării adoptată joi de Guvern amână cu doi ani închiderea termocentralelor.

Ordonanța decarbonizării adoptată joi de Guvern a fost modificată semnificativ față de forma inițială. Actul normativ instituie măsuri pentru coordonarea și implementarea procesului de decarbonizare, prin înființarea Comitetului Interministerial al Cărbunelui, dar și posibilitatea repornirii grupurilor energetice închise, prin decizia Guvernului României și la propunerea Ministerului Energiei, în situație de criză energetică și în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgență aferente sectorului energetic. ”În această ordonanță, propunem închiderea și conservarea unităților de producție a energiei electrice pentru că observăm în această criză energetică că nu se știe când o să ai nevoie să poți produce din nou energie electrică. De altfel, încă din februarie, dacă vă aduceţi aminte, premierul a anunțat creșterea producție pe bază de cărbune, s-au angajat peste 600 de oameni deja la Complexul Energetic Oltenia. Dacă vă uitați pe site-ul Transelectrica, o să vedeți o creștere a producției de energie electrică în ultima lună. Eram obișnuiți cu 1.200 MWh, a ajuns și la 1.700 de MWh, deci Complexul Energetic Oltenia funcționează în acest moment aproape de capacitatea maximă de producere a energiei electrice”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, la finalul ședinței de Guvern.

Termenul limită – 2032

Ordonanța decarbonizării a aprobat încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, retragerea din exploatare și închiderea capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4.920 MW, încetarea producției de lignit și huilă, executarea lucrărilor de punere în siguranță și a lucrărilor de închidere și ecologizare pentru cariere și mine până la data de 31 decembrie 2032, față de 2030, termenul prevăzut în proiectul inițial. Totodată, închiderea grupurilor pe cărbune de la Societatea Complexul Energetic Oltenia, prevăzută în Planul de restructurare, aprobat de Comisia Europeană, va fi corelată cu punerea în funcţiune a investiţiilor în capacităţi pe gaze naturale şi surse regenerabile de energie. CET Govora se va închide la 31 decembrie 2025, CET Paroșeni, de la Complexul Energetic Hunedoara are termen de funcționare până la 31 decembrie 2030, iar UAT Municipiul Iași se închide la 31 decembrie 2025.

Rezervă tehnică

Potrivit ordonanței, capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit ale Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., respectiv grupurile energetice Turceni 4 și 5, Ișalnița 7, Rovinari 4, 5 și 6, cu un total de 1.965 MW putere instalată, vor constitui rezervă tehnică în perioada 2023 – 2030, pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a Sistemului Electroenergetic Național. De asemenea, pentru asigurarea sigurantei și stabilității Sistemului Electroenergetic Național, termenul de inchidere prevăzut pentru grupurile energetice Rovinari 3 și Turceni 7, totalizând 660 MW (cu termen de închidere în PNRR 31 decembrie 2022), poate fi amânat în situații justificate la solicitarea Operatorului de Transport și Sistem, Compania Națională de Transport Energie Electrică ”Transelectrica” S.A. si se va constitui rezervă tehnică în perioada 2023-2026.

Ultimele stiri

  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • America lasă Europa fără medicamente
  • Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, acordarea tichetului electronic de energie. Ce valoare are tichetul și până când poate fi folosit
  • Vali Vijelie și lăutarii Monicăi Macovei
  • Insula Iubirii: Nuntă anulată, verighete aruncate și bilețele de amor
  • La 10 ani, pianistul constănțean Luca Uzun a adus 7 medalii de la WCOPA, SUA, și intră în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Scene de groază! Bătaie cu săbii și topoare, în plină stradă, între două grupări din Brăila – VIDEO
  • Exit mobile version