AcasăSOCIALDe ce se tem românii tot mai mult de colindători? Motivele pentru...

De ce se tem românii tot mai mult de colindători? Motivele pentru care nu le deschid uşa

De ce se tem românii tot mai mult de colindători? Motivele pentru care nu le deschid uşa

Colindătorii pot fi cea mai mare bucurie cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, dar şi o bătaie de cap. Există și persoane rău intenționate care se folosesc de acest obicei pentru a comite infracțiuni în locuințele oamenilor.

Tocmai de aceea este bine să fim atenți și să nu lăsăm ușile sau porțile descuiate, tocmai pentru ca străinii să nu intre pe spațiul privat ori de câte ori își doresc și oricum vor.

Colindătorii se anunţă între ei cine dă

Hoții se pot strecura și ei în curte odată cu colindătorii. Există și persoane rău intenționate în perioada sărbătorilor, care ar profita de orice moment ca să se îmbogățească.

Am deschis anul trecut unei familii modeste, le-am dat 100 de lei și după au trimis dânșii tot cartierul, de veneau expres la noi și băteau cu forță de ne-am speriat. Cel mai ciudat a fost când a venit la trei zile după un cetățean cu cagulă pe față care încerca ușa, drept urmare această tradiție pentru noi a murit, never again„, a povestit un român care a primit cu colinda.

Sunt şi urători impetinenţi

Nu mai deschidem și nici părinții mei nu mai deschid. În București rar vin copii, majoritatea sunt gherțoi de 25+. Iar părinții mei la țară au deschis la un grup de copii pe la 8-10 ani acum 3 ani.

Puștanii după ce au ieșit din curte ne-au aruncat o petardă în grădina și ne-am pierdut câinele. Totul s-a terminat cu bine, însă ai mei au pierdut noaptea respectivă căutând câinele pe stradă, grădina, la vecini etc”, a spus un alt bărbat.

author avatar
Andrei Ștefan
703 afisari

6 COMENTARII

  1. Acu jumate de ora mi-au sunat la usa trei suedeze la vreo 40-45 de ani si in jur de vreo 120 de kile bucata. Asta la etajul 6 intr-un bloc (plin de prosti) cu inchidere interfon pe TREI usi !!! Suedezele aveau o boxa prinsa de gat din care se auzea un colind iar ele mimau ca dau din buze… Dashcide usha vacineeee.

  2. Auzim destule colinde la radio, nu mai este nevoie să vină colindătorii. Nici la școală nu îi mai învață colinde. Colindatul era pe timpuri o tradiție în care mergeai să le urezi cele bune rudelor și prietenilor, colegilor de servici și profesorilor( cu acceptul lor) așa se făcea în vremurile când bunele maniere existau.

  3. Din pacate, colindatul in adevaratul sens al cuvantului, a fost uitat in favoarea mercantilismului. Chiar si la tara daca vin copii, vin doar cate unul, doi maximum trei odata, miorlaie ceva de la Hrusca si intind mana. Daca le dai daruri ca pe vremuri ; mere, nuci, colacei, pupeze ti le lasa prin hol sau in curte. Toti vor bani si daca se poate cat mai multi. Pacat. Usa ramane din ce in ce mai inchisa. Scoala, biserica, familia, UNDE-S ???

  4. Păcat! Nu as mai deschide usa decât copiilor din vecini pe care ii cunosc. Atât.
    Îmi pare rău: era o mare bucurie pentru mine sa colind când eram mică (și sa adun bani și altele dar ne bucuram ca orice copil la bani) și ulterior mi-a făcut mare plăcere sa primesc colindători, mulți și sa dau eu deși când eram minora banii erau de la părinți.
    După clasa a cincea sau a șasea nu am mai mers la colind decât la doua rude și la părinți in rest nu, dar ini placea sa deschid eu usa.
    De câțiva ani nu mai este ce a fost, nu mai este acea bucurie, magie, copiii timizi și sperând totuși ca vor primi ceva, bucuroși când primeau generos.
    S-a dus. Din păcate. Acum mai sunt pericole multe si oricum, nu mai ies la colindat copiii. Doar un poc câțiva la câteva persoane, însoțiți de părinți in rest lăsați singuri nu sint decât cei care fac rele in general si care in general sunt trimiși la cerșit.
    Nu cred ca mai lasă cineva in vreun oraș mare sau mediu copii de 5-8 ani singuri la colindat! Este prea periculos pentru ei.
    Chiar regret pentru ca îmi placea mult perioada când veneau colindători mulți

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger