Cauta

De ce Sanda Ladoşi îşi va trimite copiii la şcoală, până la urmă, după ce 2 ani au învăţat numai acasă

De ce Sanda Ladoşi îşi va trimite copiii la şcoală, până la urmă, după ce 2 ani au învăţat numai acasă - Ziarul National

Sanda Ladoşi a decis altceva pentru copiii ei: după ce i-a ţinut 2 ani acasă, acum îi va trimite la şcoală, fizic.

Ioana și Bogdan Tache au studiat timp de 2 ani în regim online, însă acum au început să simtă lipsa unui grup de colegi.

Copiii au nevoie de socializare

Sanda Ladoși a decis în urmă cu doi ani să-i lase pe Ioana și Bogdan să fie autodidacți. Artista, care este învățătoare la bază, a mărturisit că a făcut un program cu activități pentru cei doi copii.

Ei au fost de la 3 ani în școala franceză. Așa au fost de la început, acum din păcate nu-i mai pot băga în niciun fel de alt sistem pentru că înseamnă că îi dau peste cap și nu acesta este scopul.

Și atunci am adoptat tot sistemul internațional francez. Este sistemul lor de organizare pe care îl adoptă pentru țări unde nu există școală fizică franceză, pentru copiii care trăiesc în munți și nu au cum să se educe, francofoni.

Dacă ei ies din școala fizică, cum au fost ai mei, se pot întoarce oricând pentru că ei au cursivitate, este aceeași programă, sunt sub aceeași pălărie gestionați”, a spus cântăreaţa pentru fanatik.ro.

Ultimele stiri

  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Exit mobile version