AcasăSOCIALDe ce s-au scumpit atât de mult biletele de avion. Motivele pentru...

De ce s-au scumpit atât de mult biletele de avion. Motivele pentru care preţurile se vor duce tot mai sus

zbor avionVeste proastă pentru turişti: o mare companie aeriană, în FALIMENT! Au anulat toate zborurile

Războiul din Ucraina a provocat o scumpire în masă a biletelor de avion. Cererea mai mare, dar şi costurile crescute ale carburanţilor determină companiile aeriene să mărească preţurile zborurilor.

De exemplu, pe Aeroportul Otopeni, traficul de pasageri a crescut cu 50% în ultima perioadă. Şi, odată cu el, şi cererea pentru bilete e acum mult mai mare.

Combustibilul folosit de avioane s-a scumpit

Războiul din Ucraina poate duce la o criză a combustibilului, astfel că acesta s-a scumpit.

„În fiecare zi noi planificăm trei zboruri. Trei zboruri însemnând şase decolări, şase aterizări. Se lucrează non-stop. Adică, avionul, săracul, nu stă deloc”, a declarat Dan Andrei, director operaţiuni zbor.

Numai că acum costurile sunt mai mari. În special cele cu combustibilii. „Au cam explodat preţurile la combustibil. Gândiţi-vă că în anul trecut ajunseserăm la 30 de dolari barilul. Acum a sărit de 100. La 100 de dolari barilul, tona de petrol de aviaţie ajunge la 1.200 de dolari”, mai spune Dan Andrei, director operaţiuni zbor, pentru postul Antena 3.

Preţul biletelor se va tripla?

Agenţiile de turism anticipează că preţurile biletelor de avion s-ar putea chiar tripla. Dacă în luna martie putem cumpăra un bilet către Barcelona cu 40 de euro, în august, acelaşi bilet va fi şi de trei ori mai scump. Adică vom ajunge să platim 120 de euro. Iar acest trend se menţine şi pentru alte destinaţii, cum ar fi Roma, Paris, Londra sau Madrid.

Specialiştii din turism pretind că va fi cel mai aglomerat sezon de călătorii din toate timpurile. Şi va mai compensa din pierderile de anul trecut. În 2021, pierderile din sectorul turistic au fost de 2.000 de miliarde de dolari.

author avatar
Andrei Ștefan
945 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger