Dan Barna a discutat joi cu reprezentanți ai elevilor care protestau în fața sediului Guvernului, cărora le-a spus că elevii navetiști vor beneficia în continuare de gratuitate la călătoriile între localitatea de domiciliu și cea unde învață.
„I-am invitat la o discuție pe o parte dintre membrii Consiliului Național al Elevilor care participau la o manifestație în fața Guvernului. Am discutat despre ce urmează să se întâmple cu transportul feroviar pentru elevi.
I-am asigurat că vor beneficia în continuare de gratuitate și că Guvernul ține cont în noul buget de nevoia celor peste 400.000 de elevi navetiști de a ajunge la școală și de dificultatea cu care mulți elevi se confruntă când vine vorba de a călători din localitatea de domiciliu spre localitatea unde învață”, a scris Dan Barna pe Facebook.
Elevii vor primi şi calculatoare în şcoli
Vicepremierul a spus că a mai discutat cu reprezentanții elevilor și despre criteriile programului Euro 200 de achiziție de calculatoare de către elevi și despre sistemul de burse școlare.
„I-am asigurat că le rămân un partener deschis de dialog”, susține Barna. Consiliul Național al Elevilor a anunțat, după întâlnirea cu vicepremierul, că „lupta nu se încheie aici”.
Consiliul Național al Elevilor a confirmat că se va continua cu gratuitatea la transport pentru copiii de până în clasa a XII-a, inclusiv.
„În cadrul negocierilor, Dan Barna a garantat că transportul elevilor nu va suferi niciun fel de modificare față de prezent. Cu toate acestea, fără normele de aplicare ale Legii 226/2020, consiliile județene nu vor putea deconta naveta elevilor.
Lupta nu se oprește aici. Vom fi în legătură permanentă cu autoritățile locale și centrale, pentru ca drepturile elevilor să fie respectate!”, a postat Consiliul Național al Elevilor pe Facebook.
Domnul avocat nu induceti în eroare minorii cu basme pentru maturi.
Borfasul USR le-a promis copiilor ca din cei peste 6 milioane euro furati o sa le cumpere tablete ,tinand cont ca se aseamana cu borfasul werner justitia se face ca doarme si jigodiile prospera sa distruga tara !!