Cauta

Daea, atacat dur de fermieri: ”Ne îngroapă în datorii”

Îţi tratezi singur pământul cu erbicide? Petre Daea te bagă la PUŞCĂRIE!

Măsura cu care s-a lăudat Petre Daea, ministrul Agriculturii, prin care le facilita fermierilor cu producțiile distruse de secetă credite la bănci, a fost dur criticată de beneficiari. Fermierii s-au plâns de faptul că îi îngroapă și mai tare în datorii și au cerut declararea stării de calamitate, pentru a se putea acorda ajutoare de la UE și de la bugetul de stat. 

Marea măsură anunțată de Petre Daea, ministrul Agriculturii, pentru ajutorarea fermierilor afectați de secetă, a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Soluția găsită de minister a fost garantarea de către stat a unor credite în limita a 80% din 3 subvenții anuale pe suprafața cultivată de la UE, prin CEC Bank.

”Fermierii mi-au solicitat sprijin pentru a le facilita drumul spre credite. Ei asigură pâinea țării, cu banii lor și în condiții grele și sub presiunea factorilor naturali. Am creat cadrul legislativ și, din 20 iulie, fermierii se vor putea duce la CEC Bank și la Fondul de Garantare a Creditului Rural pentru a se împrumuta în limita a trei subvenții anuale de la UE. Astfel, fermierul va lua de la APIA o adeverință cu drepturile pentru suprafețele pe care le cultivă. Cu această adeverință, care înseamnă valoarea atribuită într-un an prin subvenții de la UE, va putea să ia un credit de trei ori mai mare decât suma respectivă. Creditul va fi luat de la CEC Bank și va fi susținut de o garanție de stat, prin Fondul de Garantare Creditului Rural, care înseamnă 80%, iar 20% sunt actele care le fac cu băncile, cu siguranța că acest credit poate fi returnat, pentru că ai subvenția. Nu există niciun risc, nici la fermieri, nici la bănci”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii. Potrivit președintelui Ligii Asociațiilor producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, măsura este una împotriva fermierilor români, care se vor îngloda și mai tare în datorii.

Dobânzi și comisioane

Fermierii au criticat dur măsura Ministerului Agriculturii, susținând că, în loc să-i ajute să recupereze o parte din cheltuielile pe care le-au făcut cu înființarea culturilor, îi pun să ia bani din bancă și să se îndatoreze și mai tare.

”Băncile îmi vor aplica și o dobândă la banii ăia, care, de fapt, sunt banii mei, pe care mi-i dă Uniunea Europeană. De ajutat nu mă ajută, pentru că 10-11% va fi dobânda, plus că îmi garantează statul acel credit prin Fondul de Garantare Creditului Rural, administrat de Ministerul Agriculturii, care ia cele mai mari comisioane din sistemul bancar. CEC-ul îmi dă credit pe 3 ani, dar CEC-ul nu riscă nimic, pentru că își primește banii direct de la UE. Dar eu mă înglodez cu dobânda CEC-ului și cu comisioanele FGCR și ce am rezolvat? Nu mor azi ca să mor mâine. Eu iau de la bancă banii ca să-mi achit datoriile la inputuri, la credite. Și, după aceea, capital de lucru de unde? 90% dintre fermieri au credite bancare și datorii la furnizori, plus leasinguri. În plus, statul garantează doar pentru 80% din sumă, iar pentru restul de 20% fermierii trebuie să prezinte băncilor un bilanț, pentru aprobarea creditării, însă bilanțul va fi pe pierdere”, ne-a spus Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

Se cere declararea stării de calamitate

Reprezentanții fermierilor cer Guvernului declararea stării de calamitate, pentru a putea obține fonduri de la UE, pe lângă cele de la bugetul de stat. Aceștia arată că, în timp ce în România se ascunde calamitatea, portughezii au declarat stare de urgență și au cerut și ajutorul altor țări.

”Nu este afectată numai România, ci toată Europa. Și fiecare caută să ia măsuri, nu îi trimit pe fermieri la bancă să se împrumute, ca în România. Nu este obligatoriu să lucrezi pământul, nu se mai poate, asta e. Dar nu lucrez de dimineața de la 5 până la 11 noaptea ca să fiu dator o viață întreagă. Sunt sute de mii de fermieri în situația asta. Nu doar Moldova este afectată, ci sunt culturi afectate în toată țara. Pe ici pe colo, unde a mai plouat, și la cei care au sisteme de irigații sunt culturile bune, în rest e calamitate și în Transilvania, și în Dobrogea, și în Muntenia. Mă sună colegii din Teleorman, din Giurgiu, din Călărași și plâng că s-a uscat tot. În Ialomița au făcut 600-800 kg de grâu la hectar, în loc de 6.000-7.000 de kg”, ne-a mai precizat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu.

Ultimele stiri

  • ALege ce citești
  • DECAPITAREA lui COLDEA, revolta „SISTEMULUI” împotriva statului-paralel!
  • Primarul Mihai Chirica, scandal cu violență fizică: „M-a lovit de pereți până mi-a crăpat capul”. Primar: „Vacă proastă ce ești!” / ÎNREGISTRĂRI AUDIO
  • Moldovenii nu mai pupă cetățenie. Cunoașterea limbii române devine obligatorie
  • Guvernul, în extaz. Crește salariul minim, cresc taxele la buget și amenzile
  • Ucraina și Slovacia și-au ales jucătorii pentru Euro
  • Cu ce amendă s-a ales un șofer prins gonind cu 240 km/oră pe A3. „A intenționat să devină pilot de curse”
  • Îndoctrinați de mici. Guvernul pregătește, în școli, o armată de activiști de mediu
  • Timpul schimbărilor: de ce alegerile sunt importante pentru europeni și pentru restul lumii
  • Impozitarea marilor averi, frecție la piciorul de lemn
  • Exit mobile version