Abia ce au trecut zilele libere de Paşte şi de 1 Mai, că românii se pregătesc de o nouă mini-vacanţă în 2023.
La începutul lunii iunie, angajaţii de la stat, dar şi de la privat, ar putea avea o mică-vacanță de 5 zile, dacă Guvernul va aproba o punte între zilele libere legale stabilite deja prin lege.
Vineri, 2 iunie, zi liberă?
Astfel, ziua de 1 Iunie – Ziua Copilului – care cade într-o zi de joi, ar putea fi legată de zilele libere de Rusalii, care vor fi sărbătorite duminică și luni, adică pe 4 și 5 iunie. Dacă va fi aprobată această „punte”, atunci vineri, 2 iunie ar fi zi liberă, astfel că românii s-ar bucura de o minivacanță de cinci zile, de joi, până luni, din 1 până în 5 iunie.
Prin urmare, în intervalul 1 iunie, care este joi, și până pe 5 iunie, luni, s-ar putea forma o nouă mini-vacanță pentru românii care muncesc în instituții de stat. Dar există şi mulţi patroni care erespectă aceste zile libere pentru angajaţii lor.
Zile libere în 2023
Pe lângă concediul de odihnă, românii mai au prin lege zile liber legale. În 2023 sunt 15 zile libere, conform Codului Muncii. 11 dintre aceste zile pică în timpul săptămânii. Iată care sunt zilele libere legale de care se vor mai bucura românii în restul anului:
- 1 iunie — Ziua Copilului
- 4 iunie şi 5 iunie — A doua zi de Rusalii
- 15 august — Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie — Sfântul Andrei
- 1 decembrie — Ziua Naţională a României
- 25 decembrie şi 26 decembrie — Crăciunul.
Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.
daţ vacanţă la ți ganii !
Adică la garoi ,desigur Nărodule! Dar îți mai dăm și mumu boschetarule
Ma f uti in c ur AI?
măh prostule, iar scrii „Nărodule” ???
de ce pui măh prostule majusculă ???
pt. că ești un ți gan prost și agramat ?
Nărodule !
te bag în piz da mătii de garoi !
măta e cu mumu, ți gane !
la greu….
mai ia cate una, sa mananca si gura ei ceva.