AcasăSOCIALCutremurător! Copil de 13 ani, găsit fără suflare într-un parc din Capitală

Cutremurător! Copil de 13 ani, găsit fără suflare într-un parc din Capitală

Cutremurător! Copil de 13 ani, găsit fără suflare într-un parc din Capitală - Ziarul National(sursa foto: Facebook/Poliția Română)

Sfârșit cutremurător pentru un copil aflat într-un parc din Capitală. Nenorocirea s-a produs seara trecută, în sectorul 2.

Acolo unde un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit inconștient. Din păcate, deși la fața locului a ajuns un echipaj medical, care a făcut manevre de resuscitare, eforturile pentru salvarea minorului au fost zadarnice, copilul fiind declarat decedat.

„La data de 16 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă”, a precizat Poliția Capitalei, potrivit stirileprotv.ro.

Oamenii legii fac cercetări

S-a chemat de urgență un echipaj medical, care a făcut manevre de resuscitare în cazul copilului, ulterior fiind constatat decesul acestuia.

La fața locului au ajuns și polițiștii. Se fac cercetări pentru a se stabili exact condițiile în care a sfârșit minorul. Trupul neînsuflețit al copilului a fost transportat la Medicină Legală, pentru a se face necropsia, procedură ale cărei rezultate urmând să facă lumină în acest caz.

„În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB. Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, a mai informat Poliția Capitalei.

author avatar
Andrei Coman
409 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

Un român, printre supraviețuitorii accidentului feroviar din Spania. În momentul impactului se afla în apel video cu familia sa

Printre călătorii aflați în cele două trenuri de mare viteză implicate în accidentul grav ce a avut loc în Spania se găsea și un...

În loc să iasă de la guvernare, PSD face ședințe

   1. România - invitată de Trump să facă parte din Consiliul pentru Pace. E foarte greu pentru Nicușor să dea un răspuns, mai...
spot_img