Cauta

Cumplit! Un om a murit ars de viu într-un gang din Oradea

Cumplit! Un om a murit ars de viu într-un gang din Oradea - Ziarul National

sursa foto: bihon.ro

Un om a avut parte de un sfârșit crunt, după ce a fost cuprins de flăcări. S-a întâmplat miercuri seară, în Oradea. Pompierii au intervenit, însă victima nu a putut fi salvată.

O persoană a murit arsă de vie într-un gang al unui bloc din zona centrală a orașului, potrivit ebihoreanul.ro. Din câte s-a aflat ulterior, e vorba despre un bărbat a cărui identitate urmează să fie stabilită de către oamenii legii.

Alerta la 112, numărul unic de urgență, a fost dată de o persoană care a văzut omul cuprins de flăcări. Sesizarea a fost urmată de o mobilizare în rândul pompierilor. Care au ajuns la fața locului, au stins repede flăcările, însă, din păcate, victima nu a supraviețuit.

Medicul a declarat decesul

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Pompierii au stins rapid flăcările, însă, din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, locotenent colonel Camelia Roșca.

Nu se știe încă exact cum de a ajuns persoana respectivă în situația care i-a adus sfârșitul. Zona ar fi cunoscută drept una frecventată de persoane fără adăpost.

La fața locului au ajuns nu doar pompierii și cadrele medicale, ci și polițiștii. A fost începută o anchetă pentru a lămuri circumstanțele care au dus la producerea incendiului. Cauza decesului persoanei urmează să fie stabilită în urma unei necropsii.

Ultimele stiri

  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • Exit mobile version