AcasăSOCIALCum trebuie să procedeze un român care vrea să-şi AMÂNE rata la...

Cum trebuie să procedeze un român care vrea să-şi AMÂNE rata la banca. Guvernul a stabilit cadrul legal

salarii

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu le-a transmis o veste bună românilor cu rate la bănci: pot să amâne plata, daca asta îi ajută. Totul, pentru o perioadă de 9 luni.

Prevederile amintite se adresează persoanelor juridice şi fizice afectate de criză.

Trebuie să depui o cerere la bancă

Beneficiarii creditelor, persoane fizice, trebuie să depună la bancă o declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că au înregistrat o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Pentru ca persoanele fizice să poată accesa această măsură de sprijin vor trebui să nu aibă rate restante.

Pentru firme, din declaraţia pe propria răspundere trebuie să reiasă că au încasări sau rezultate nete cu cel puțin 25% mai mici decât cele din 2021.

Măsuri diferite la Prima Casă / Noua Casă

Măsura se aplică la creditele au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv, iar solicitanţii trebuie să nu fi înregistrat restanţe în ultimele șase luni şi nici la data solicitării amânării ratelor.

Dobânzile amânate vor fi capitalizate la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, singura excepție prevăzută fiind pentru dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă.

author avatar
Andrei Ștefan
95 afisari

1 COMENTARIU

  1. ”Cum trebuie să procedeze un român care vrea să-şi AMÂNE rata la banca.” Nu stiu dar eu as proceda asa: Iau 2-3 fosti colegi de serviciu, mergem si intram in biroul directorului bancii si-l fortam sa anuleze imprumutul. Daca nu vrea atunci il luam de ciuf si-l dam cu , capul de birou iar daca are si 2 scaune disponibile facem si un rotisor. Dupa jumatate de ora ne ofera si cateva mii de lei sa-l lasam in pace.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger