Cauta

Cum își impun maghiarii propria lege în Transilvania

Guvernul a decis, în ultima ședință, să treacă în proprietate privată a statului un teren care a adus numai pagube bugetului. Întârzierea de doi ani a actului normativ a însemnat penalități de aproape 700.000 de lei. Povestea terenului, care se afla în concesiunea Stațiunii de Dezvoltare Pomicolă Zalău, este însă mult mai complicată, și arată abuzuri ale moștenitorilor grofi din zonă, pe care nicio instituție nu s-a sinchisit să le sancționeze.  

Rețeta succesului pentru retrocedarea rapidă a pământurilor revendicate este ocuparea și folosirea acestora înainte ca instanța să se pronunțe. Cel puțin așa au procedat moștenitorii grofilor din Zalău în 2010, când au intrat abuziv pe pământurile din domeniul public al statului, care aparțineau Stațiunii de Dezvoltare Pomicolă Zalău.

Hotărârea definitivă pentru intrarea în posesia acelor 33,13 ha a venit abia în 2018, dar, legal, nu se putea face transferul de proprietate decât atunci când se emitea o hotărâre de guvern pentru trecerea suprafeței din domeniul public al statului în cel privat, lucru care s-a petrecut abia în ședința Guvernului de ieri. Mai mult, din 2020, ADS, de la care Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă concesionase terenurile, a fost obligată la plata de 1.000 de lei pe zi penalități până la emiterea unei hotărâri de guvern. Însă, din 2010 și până astăzi, moștenitorii au folosit din plin acele pământuri, fără să sufere vreo consecință legală, pentru că Procuratura cercetează cazul de 12 ani.

”Pe cele 33,23 hectare ale Stațiunii de Dezvoltare Pomicolă Zalău sunt patru familii din zonă, moștenitori ai grofilor, maghiari. Ei folosesc terenurile încă din anul 2010, deși nu erau constituite acte legale pentru trecerea lor în proprietate, comițând, astfel, un abuz, iar acum este o anchetă în acest sens. Au intrat pur și simplu pe terenurile stațiunii și nu ne-au mai lăsat să ne desfășurăm activitatea, iar noi ne-am restrâns tot mai mult. Au luat tot, și livezile stațiunii de cercetare, și câmpurile experimentale. Le-au luat spunând că sunt ale lor. Noi am cerut să nu fie retrocedate până nu sunt scoase din domeniul public al statului. Ei au obținut o hotărâre judecătorească definitivă abia în 2018, dar trebuia dată o hotărâre de guvern pentru trecerea terenului în proprietatea privată a statului, care abia ieri s-a dat”, ne-a declarat ing.Valer Coste, directorul Stațiunii de Dezvoltare Pomicolă Zalău.

Abuzurile s-au extins

Pentru că autoritățile nu au luat măsuri, din 2019 au intrat pe terenurile Stațiunii Pomicole și alți cetățeni din comunele Periceni și Vârșolț, care fuseseră acționari și nu mai primiseră dividende de când s-a transformat în domeniu public, conform Legii 213 din 1998. ”De atunci sunt dosare penale la Parchet și, la fel, se tot cercetează. Este o avalanșă de abuzuri care s-au făcut, pentru că cetățenii, văzând că nu se ia nicio decizie, au intrat mai departe și în prezent sunt dosare penale în cercetare. Au fost comisii de la Academie, de la Minister, au văzut ce se întâmplă, dar nu s-a rezolvat nimic. Ministerul Agriculturii a zis că așteaptă o soluție a instanței pe cele 20 de hectare. Terenurile stațiunii sunt domeniu public al statului și existau alte suprafețe în aceste comune în domeniul privat al statului care puteau fi date cetățenilor și nu mai era perturbată activitatea unității noastre. Noi am rămas fără teren, fără livezi și nu ne-am mai putut desfășura activitatea, cercetătorii au plecat toți și suntem aproape în colaps”, ne-a precizat directorul directorul Stațiunii de Dezvoltare Pomicolă Zalău, ing. Valer Coste.

Trăiască importurile!

Nepăsarea instituțiilor statului a făcut ca aproape toate stațiunile de cercetare și dezvoltare pomicolă din țară să fie distruse. Consecința a fost că toate soiurile dezvoltate de cercetătorii români, adaptate la condițiile climatice din țară, au fost înlocuite cu importuri din Polonia, Ungaria și Cehia, care nu dau randamente ca cele românești. Dacă înainte România exporta puieți în mai toate țările, acum a ajuns importator net, atât de material săditor, cât și de fructe.

Ultimele stiri

  • Fermierii din Vrancea au ajuns la disperare. Bieţii oameni au crezut că rachetele anti-grindină alungă ploaia şi le-au atacat cu pietre! (VIDEO)
  • Medicii de la Spitalul Foișor au făcut anunţul despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Fanii actorului, fără reacţie!
  • Mugur Isărescu încasează o pensie uriaşă de la statul român. La aceşti bani se adaugă salariul incredibil şi indemnizaţia de la Academia Română
  • Se schimbă buletinele, în România! Modificări la CNP, după punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat
  • Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare! Liderului de la Casa Albă i se aduc acuze foarte grave
  • Pensionarii vor întoarce banii cu lopata. Categoria care are dreptul la dublă recalculare. Vezi dacă eşti pe lista lor!
  • Coşul de cumpărături al lui Marcel Ciolacu s-a scumpit mult în doar câteva luni. Cu 100 lei nu te mai desurci!
  • Cu Lamborghini-ul către un nou mandat la şefia CJ Prahova? PSD, atac la Iulian Dumitrescu (FOTO)
  • Horoscop – sâmbătă, 11 mai 2024. Trebuie să gestionaţi mai bine situaţiile stresante!
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Exit mobile version