AcasăSOCIALCum arată IADUL? Mergeţi 18 ore cu trenul până la mare şi...

Cum arată IADUL? Mergeţi 18 ore cu trenul până la mare şi veţi afla! Experienţa DURĂ a unor turişti care au ales CFR

cfr trenVeşti proaste pentru navetiştii cu CFR: se scumpesc biletele de tren

Există români nefericiţi: cei care au ales transportul cu CFR. Unii călători au stat în tren chiar şi 26 de ore şi au ratat prima zi de vacanţă. Alţii nici n-au apucat să plece: au aşteptat în gări trenuri care nu mai veneau, în timp ce tabelele afişau sute de minute de întârzieri.

La Arad, de exemplu, oamenii au urcat încrezători în trenul spre mare. Se pregăteu pentru 17 ore de drum până la Mangalia. Până la destinaţie au trecut însă mai bine de 26 de ore, după o staţie lungă şi nedorită lângă Orşova.

Sibiu – Mangalia, în 13 ore

Este cazul unei turiste care a plecat din Sibiu și a ajuns în Mangalia după 13 ore.

Pentru cei care plănuiesc să meargă la mare cu trenul, îi sfătuiesc să nu o facă decât dacă e o distanță mică. Am fost Sibiu-Mangalia și nu se va mai repeta. După 13 ore, ajungi obosit și fără niciun chef de concediu, ai nevoie de o zi doar de reveneală! Nu se merită drumul!”, a scris aceasta pe pagina Am fost acolo, de pe Facebook.

Baia Mare – Mangalia, în 18 ore

Altcineva a povestit experienţa groaznică de pe drumul Baia Mare-Mangalia:

Noi am fost Baia Mare-Mangalia. În total 18 ore de drum, un schimb de trenuri, o oră de așteptare.

Da, a fost extrem de obositor, abia am închis un ochi deși am fost în vagon de dormit, iar în al doilea tren a fost plictisitor și aglomerat, iar de condiții gen WC nu mai vorbesc, dar suntem fericiți că am ajuns la mare, iubim să fim aici, a meritat efortul!„.

Nici Suceava-Constanța nu e mai bine:

Așa e și Suceava-Constanța. Și…infect. Locuri la casetă nu prinzi în unicul vagon casetă nici dacă mergi la 12 noaptea în gară, cu 30 zile înainte să prinzi un bilet! Te anunță la 12.05 că s-au vândut toate biletele din tot vagonul”.

author avatar
Andrei Ștefan
830 afisari

6 COMENTARII

    • Trenurile sunt ptr saraci. Eu am un Aro 244 fosta autospeciala la Militie. In 2 ore merg 250 de km.

  1. Toata Europa blocata… ore întregi de asteptare in aeroporturi, in gari… daca ai reusit sa urci totusi într-un tren, esti blocat ore întregi pe linie…. si ajungi la destinatie cu o întârziere de 15-18 ore….

    Fratilor, este prapad…. guvernele, slugile plecate ale sinagogii satanei, executa ordinele, fara sa miste’n front…
    Acelasi ordin peste tot… ca sa- i faca pe oameni sa turbeze, sa nu poata profita de putin soare, dupa un an de munca….

    Ce le-as face eu satanelor astora!!!

  2. Nu va mai plangeti de tren si CFR.E made in Romanika. Autoare e natia romana.Faceti ce face toata lumea inclusiv licheaua din politica de 30 de ani. Dati vina pe Ceausescu si pe comunisti.E vrajeala care de 30 de ani tine si scuza borfasii si incompetentii care ne conduc inclusiv natia noastra romana care, pe vorbe si barfe se pricepe la toate, prin fapte face ce se vede: drumuri de cacao, constructii de cacao,etc.,etc. Sa te fereasca al de Sus sa faci lucrari si servicii cu meseriasul roman!Pe vremea lui ceasca trebuia sa stai cu festila la fundul lui ca sa lucreze,sa nu vina beat ,sa nu sara gardul, sa nu fure,sa nu cada=n limba,etc.,etc. Asa s-a construit

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger