Cauta

Cum ar putea începe școala pe 8 noiembrie. Precizările ministrului Educației cu privire la reluarea cursurilor

Cum ar putea începe școala pe 8 noiembrie. Precizările ministrului Educației cu privire la reluarea cursurilor - Ziarul National

Cum ar putea începe școala pe 8 noiembrie. Precizările ministrului Educației cu privire la reluarea cursurilor

Elevii de gimnaziu și liceu au intrat într-o vacanță forțat pentru 2 săptămâni, ca urmare a noilor restricții care au fost introduse din 25 octombrie. Vacanța va ține până în data de 8 noiembrie, dar pentru moment nu este clar dacă se vor mai relua cursurile cu prezență fizică sau în ce mod se vor desfășura acestea.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că școala cu prezență fizică ar putea fi afectată de numărul mare de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. România continuă să înregistreze peste 10.000 de noi infectări cu covid-19 zilnic.

Oficialul de la Educație a explicat faptul că noul calendar a fost stabilit cu vacanță până la data de 8 noiembrie, iar modul în care se va reveni la ore va fi stabilit ulterior. Totuși, prioritară este școala cu prezența fizică, în loc de varianta cursurilor online.

Elevii ar putea intra în online

Elevii ar putea trece în online în cazul în care numărul de cazuri va continua să fie unul mare. „Calendarul este fix și atunci pe 8 noiembrie școala va începe. Ipoteza de bază este școală cu prezență fizică, dar dacă nu vom putea, din cauza numărului de infectări, atunci nu ne rămâne de ales, prezența fizică dacă suntem obligați să suspendăm, singura variantă care rămâne este școala online.

Altă variantă nu există: vacanță nu, prezență fizică ne dorim dar s-ar putea să nu putem, rămâne a treia variantă: școala online cu pierderile de rigoare. Dar am salvat două săptămâni, două săptămâni sunt importante.

Dacă treceam în online aceste două săptămâni, în loc să dăm vacanță suplimentară, nu aveam șansa celor două săptămâni în ianuarie, școală cu prezență fizică, cred că e simplu”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marți seara, la Digi 24.

De asemenea, semestrul I s-ar putea încheia la data de 14 ianuarie pentru elevii din gimnaziu și de la liceu, iar astfel vor fi recuperate cele două săptămâni pierdute în timpul vacanței din intervalul 25 octombrie – 8 noiembrie 2021.

Ultimele stiri

  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Exit mobile version