AcasăSOCIALCu poliția pe urme, un șofer și-a abandonat mașina și a fugit...

Cu poliția pe urme, un șofer și-a abandonat mașina și a fugit într-o pădure. Ce s-a aflat despre tânăr

sursa foto: stirileprotv.ro

Un tânăr de 29 de ani a fost protagonistul unui incident desprins parcă dintr-un scenariu de film de acțiune. S-a întâmplat în Argeș.

Totul a pornit după ce polițiștii i-au făcut semn șoferului să oprească, doar că acesta și-a văzut de drum. Astfel că oamenii legii au pornit în urmărirea mașinii acestuia. Cursa șoferului, cu poliția pe urme, a durat în jur de 10 kilometri. Până în zona localității Micești. La un moment dat, șoferul a ieșit din autoturism și a fugit în pădure. Oamenii legii s-au dus după el și astfel au reușit să-l prindă.

Din câte reiese din anunțul poliției județene, din cercetări a reieșit că tânărul nu avea permis de conducere. Așa că e posibil ca acesta să fi fost motivul pentru care ar fi vrut să scape de oamenii legii, dând bir cu fugiții.

Foc de avertisment în plan vertical

„La data de 02 februarie a.c., în jurul orei 12.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 73, pe raza localității Mărăcineni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care era dat în atenție, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, circa 10 km, până pe raza localității Micești, unde, bărbatul și-a abandonat mașina și a fugit în pădure.

A fost somat să se oprească și unul dintre polițiști a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, însă bărbatul și-a continuat deplasarea, fiind depistat în pădure, de către polițiști, la scurt timp.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, bărbatul, de 29 de ani, din Stâlpeni, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie”, a transmis IPJ Argeș, conform romaniatv.net.

author avatar
Andrei Coman
294 afisari

1 COMENTARIU

  1. Ce conducea ala nu e masina ci cazan. Daca era masina nu-l prindea militia care are ”autospeciale” Logan in fapt niste gunoaie.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger