Rata șomajului a crescut din nou în România. Numărul șomerilor este mai mare cu peste 28.000 în octombrie.
Numărul total de șomeri a ajuns, luna trecută, la 653.939 de persoane, rata șomajului ajungând la 7,1% față de 4% înregistrată în aceeași lună a anului trecut.
Numărul şomerilor estimat pentru luna august a anului 2021 a fost de 428.000 de persoane, potrivit ANOFM.
Agenția transmite că, luna trecută, cele mai mari rate ale șomajului au fost înregistrate în județele: Harghita (9,3%), Argeș (9%), Buzău (8,9%), Bacău (8,3%), Dâmbovița și Prahova (câte 8,2%), Brașov și Olt (câte 8%), Vâlcea (7,8%), Călărași și Tulcea (câte 7,7%), Sibiu (7,6%), Mureș și Neamț (câte 7,4%), Suceava (7,3%), Brăila și Iași (câte 7,2%).
De șapte ori mai mulți români în șomaj tehnic
În ultimele două luni au fost trimişi acasă, în şomaj tehnic, de şapte ori mai mulţi oameni faţă de numărul înregistrat în luna august, scrie antena3.ro. La final de octombrie, numărul persoane aflate în şomaj tehnic a urcat la 26.475, față de 3.900, cifră înregistrată la finalul lunii august.
Ordonanţa de Urgenţă nr 111/2021 prevede că salariaţii trimişi în şomaj tehnic sunt plătiţi cu 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, bani care sunt decontaţi de angajatori din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut.