Cauta

Cresc salariile de la 1 august 2023. Cine sunt românii cu lefurile majorate. Vezi dacă e şi jobul tău pe lista lor!

salariul minim

Mai multe categorii de angajați români vor avea creșteri semnificative ale veniturilor începând cu 1 august.

Sindicaliștii au obținut creșteri de venit pentru toate categoriile de angajați din sănătate, iar sursa de finanțare pentru aceste creșteri să fie Fondul Naţional Unic de Sănătate (FNUASS), nu bugetele instituțiilor medicale.

Potrivit Sanitas, aceste creșteri vor fi acordate începând cu 1 august şi reprezintă plata parţială, în avans, a creşterilor de venituri ce vor fi prevăzute în noua Lege a salarizării, acest lucru fiind şi o garanţie a faptului că noua legislaţie salarială va aduce creşteri pentru toţi salariaţii din sistem.

Majorări şi pentru şefii din învăţământul preuniversitar

De asemenea, Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede creşteri salariale pentru funcţiile de conducere din învăţământul preuniversitar de stat pentru un număr de 8.694 de directori, directori adjuncţi şi 3.451 de persoane încadrate pe funcţii de contabil-şef şi secretar-şef.

Pentru directori, creşterea este între 1.300 – 1.800 lei, media creşterilor salariilor de bază, calculate pentru toate unităţile de grad I, fiind de 21,54%, iar pentru cele de grad II – de 19,08%.

Totodată, pentru directorii adjuncţi, creşterea este între 1.300 – 1.500 lei. Procentual, creşterea salariilor de bază ale directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ grad I este de 21,03%, iar pentru cele de grad II este de 19,15%.

500 lei în plus la medici

Suma de 500 de lei se acordă pentru medicii, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază.

1.000 de lei se acordă pentru medici, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar cel puţin două gărzi în afara normei legale de bază, şi 500 de lei pentru biologii, chimiștii şi biochimiștii care efectuează lunar cel puţin două gărzi.

Ultimele stiri

  • Horoscop 1 iulie 2025 – Astăzi este cazul să vă simțiți bine
  • Alege ce citești
  • Plecarea Annei Wintour înseamnă sfârșitul Vogue?
  • România, luată din nou ostatică de statul paralel / Evaziunea fiscală, pretextul pentru revigorarea protocoalelor „Binomului” Coldea-Kovesi
  • Pentru că nu-i mai poate jecmăni, Bolojan le taie românilor independența energetică
  • Sindicaliștii ANAF: Legea încurajează evaziunea fiscală
  • Marea revenire a piețelor europene, după 10 ani de criză
  • Stoichkov dă de pământ cu Klopp și Maresca: „Când luați 20 de milioane pe an, nu vă mai plângeți!”
  • Cine l-a împins pe Trump spre războiul cu Iranul?
  • Alertă națională. Se forțează privatizarea pădurilor statului
  • Exit mobile version