Cauta

Cozi uriaşe la Constanţa, la ridicarea ajutoarelor acordate pentru găzduirea refugiaţilor

ajutoare

Au minţit poporul cu TV-ul? Sute de constănțeni au fugit în stradă după o ştire despre un cutremur iminent

S-au format cozi mari în Constanța pentru ridicarea ajutoarelor pentru găzduirea refugiaților din Ucraina.

Aproximativ 150 de oameni au așteptat câteva ore ca să ia bani cu care să se întrețină, atât pe ei, cât și pe refugiații pe care i-au găzduit.

Oamenii au stat în frig ca să ia ajutorul financiar

Aceștia au înfruntat frigul încă de la primele ore ale zile, când afară abia erau 2-3 grade Celsius.

Începând de luni, 5 decembrie, timp de 3 zile vor putea să vină să depună actele necesare pentru a putea intra în posesia banilor. Fac acest lucru în fiecare lună.

În noiembrie, spre exemplu, au fost aproximativ 1200 de persoane care au venit să depună actele pentru aproximativ 6500 de cetățeni ucrainieni care beneficiază de acest ajutor lunar din partea statului român.

Beneficiarii acestui program, proprietarii locuințelor, trebuie să vină la sediul primăriei, să depună o declarație pe proprie răspundere, o copie a actului de identitate, dar și alte documente necesare pentru ca ulterior să intre în posesia acelor bani. Vorbim de programul 50/20, 50 de lei pentru cazare și 20 de lei pentru hrana refugiaților.

Deocamdată aceste cereri nu pot fi depuse online.

Cei mai mulți bani decontați la Constanța

Constanța este județul care a decontat cei mai mulți bani pentru refugiații din Ucraina, după București-Ilfov, conform informațiilor transmise de IGSU pentru G4Media referitoare la sumele decontate.

Maramureș, Brașov, Suceava, Cluj, Sibiu și Iași sunt, în această ordine, următoarele județe după Constanța, din prisma sumelor de bani decontate pentru cazarea și hrana refugiaților ucraineni, cu peste 2 milioane de euro fiecare. La polul opus se află preponderent județele din sudul țării, cum ar fi Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Teleorman, Ialomița, Buzău, Olt, Giurgiu, dar și Harghita și Covasna, fiecare decontând sub 200.000 de euro de la începutul războiului.

Ultimele stiri

  • Ciucă: „Șansa PNL este să aibă candidat la președenție”
  • SUA avertizează că nu acceptă un joc la două capete al Chinei. Ori cu occidentul, ori cu rușii!
  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Poza Zilei
  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Exit mobile version