Românii care își fac cumpărăturile în supermarketuri vor tăia o serie alimente de pe listă, cu ocazia Crăciunului 2024.
Acesta este efectul inflaţiei, spun analiştii. Unele produse s-au scumpit cu peste 20 la sută în doar două luni.
Nu mai cumperi nimic cu 500 lei
Având în vedere creșterile de preț, studiile arată că mulți români vor cumpăra mai puțin pentru sărbătorile din acest an. Șase din 10 români își păstrează bugetul alocat și anul trecut.
„Foarte, foarte greu. În alți ani ne descurcam mult mai bine, era viață, trai. Acum te duci în magazin cu 500 de lei, vii cu două-trei sacoșe de alea de un leu, cum se zice. E foarte scump orice”, a spus clienta unui magazin.
„Eu cred că pe final de an vor mai fi ceva creșteri de prețuri. Acum 10 ani, inflația în România era de circa 1,1%, iar deficitul bugetar în PIB în acel an era de 0,4%. Astăzi avem un deficit care din nou se apropie de 8-9% din PIB. Inflație galopantă, de 5, probabil că va fi undeva la 7%”, a declarat Cristian Păun, analist economic, pentru Antena 3.
În ceea ce privește sumele de bani pe care românii le vor cheltui anul acesta pentru cumpărăturile de Crăciun, aproximativ 40% dintre aceștia au un buget încadrat între 500 și 1.000 lei.
Ce au tăiat oamenii de pe listă
Prețurile alimentelor au ajuns la cel mai mare nivel din ultimele 18 luni, lucru observat și de românii care nu reușesc să ducă un trai decent, conform unor date oficiale transmise de Organizația Națiunilor Unite.
Astfel, tot mai mulți oameni sunt nevoiți să facă economie la mâncare pentru a-și putea plăti ratele sau chiriile care sunt din ce în ce mai mari.
Potrivit ONU, prețurile mondiale pentru alimente sunt cele mai mari din ultimele 18 luni.
„La tot sunt prețurile foarte mari. Nu te poti apropia de nimic. Mai ales de carne, eu sunt terminata. Cu 14 mil pensie, va dati seama dupa 37 ani de munca. E groznic”, a spus o femeie pentru postul Realitatea Plus.