Cauta

Coșmarul șoferilor se repetă: aglomerație pe DN1 -Valea Prahovei/Unde s-au format coloane de mașini + rutele alternative recomandate de polițiști

(sursa foto: observatorulph.ro)

„Tradiționala” deja aglomerație de pe DN1 – Valea Prahovei nu lipsește, din păcate pentru șoferi, nici în a treia zi a acestui an. Astfel că o călătorie către și dinspre stațiunile montane de pe Valea Prahovei vine „la pachet” și cu un test al răbdării în traficul rutier de pe acest drum național.

Marți, 3 ianuarie, s-au format coloane de mașini, inclusiv la Comarnic. Cele mai recente informații venite de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române indică faptul că traficul rutier este intens pe DN 1 Valea Prahovei, la ora 13 fiind semnalate trei coloane de autovehicule. Într-un caz, coloana de autovehicule se întindea pe mai mult de 7 kilometri.

Coloane de mașini pe mai mulți kilometri

Unde anume? Iată ce a precizat sursa citată:

„- Comarnic, pe sensul de urcare (Ploiești-Brașov), de aproximativ 6 kilometri;

– Bușteni, în aceeași direcție, de circa 3 kilometri;

– între Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre (Brașov-Ploiești), de peste 7 kilometri.”

Ce sfaturi au polițiștii pentru șoferi/Rute alternative recomandate

În acest context, reprezentanții Infotrafic îi sfătuiesc pe șoferi să mărească distanța de siguranță dintre vehicule, să circule cu atenție sporită, dar și să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate. Mai mult, conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri care sunt prezenți la fața locului pentru fluidizarea circulației.

Șoferii au la dispoziție și patru rute alternative pe care le recomandă polițiștii rutieri.

„Recomandăm de asemenea folosirea rutelor alternative, calculând timpul destinației cu ajutorul aplicațiilor de telefon, respectiv:

– DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești;

– DN 73 Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești;

– DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;

– DN 71 Sinaia – Târgoviște – București”, au mai transmis reprezentanții Centrului Infotrafic.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, de la partid-stat la partid-știrb
  • Stăm bine! Importurile de energie, cât producția de nuclear, eolian și solar la un loc
  • Se prăbușește comerțul transatlantic?
  • Execuția bugetară pe 2024, gaură de 22 miliarde de lei din fonduri europene
  • Stadion de 100.000 de locuri pentru United!
  • Manchester City aruncă în aer fotbalul: contract de 1,1 miliarde euro!
  • Trump transformă „războiul lui Biden” în propriul său război
  • Schema UE de a strânge mai mulți bani pentru Ucraina: riscuri pentru piețele europene
  • Intervenție de ochii lumii. PNL ”atacă” indemnizațiile compensatorii ale foștilor judecători CCR
  • Exit mobile version