Cele mai recente date oficiale venite de la autorități cu privire la situația cazurilor de coronavirus indică faptul că până duminică, la nivel național, au fost prelucrate 503.200 de teste.
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 189 noi cazuri de îmbolnăvire, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).
Din informarea zilnică, de la ora 13 rezultă că „până astăzi, 7 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.479 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.638 au fost declarate vindecate și externate”.
Din rândul pacienților internați în spitale, 144 de oameni sunt, în acest moment, la Terapie Intensivă, sub atenta monitorizare a specialiștilor ATI.
„Totodată, până acum, 1326 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat”, potrivit GCS. Patru pierderi de vieți în rândul unor persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care aveau și alte afecțiuni, au fost anunțate chiar în cursul acestei zile. DETALII AICI.
Nu în ultimul rând, cifrele actualizate prezentate duminică de autorități indică faptul că pe teritoriul României sunt 94.475 de persoane în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală, și alți 2.468 de oameni în carantină instituționalizată.
sursa foto: Facebook/Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”