AcasăSOCIALCopil de 3 ani, atacat de un câine. Ce a pățit copilul

Copil de 3 ani, atacat de un câine. Ce a pățit copilul

Un copilaș din Lupeni, județul Hunedoara, a ajuns la spital, după ce a fost mușcat de un câine. Cazul a ajuns în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal.

Copilul a fost atacat, miercuri seară, de un câine din rasa Amstaff, considerată periculoasă, stăpânul animalului declarând că acesta a scăpat din locuinţă, accidental, potrivit news.ro. Micuţul a fost muşcat de piciorul drept. A fost dus la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

Ce a anunțat poliția

Incidentul a fost sesizat la poliție în jurul orei 21. „Astăzi, în jurul orei 21.00, Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la faptul că un minor in vârstă de 3 ani, din Lupeni, ar fi fost atacat de un câine cu caracteristici morfologice ce pot fi asimilate unei rase periculoase, în timp ce se afla, alături de unul dintre părinţi, în zona blocului în care locuieşte. Minorul a fost transportat în stare stabilă la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate (prezentând multiple muşcături superficiale în zona membrului inferior drept)”, a anunțat IPJ Hunedoara.

Conform precizărilor poliţiştilor, din primele cercetări reiese că animalul a fost scăpat accidental din apartament de către un bărbat care îl avea în grijă (tatăl unei tinere – proprietara câinelui).

În cazul de față polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru neluarea măsurilor de prevenire atacului canin.

author avatar
Andrei Coman
143 afisari

1 COMENTARIU

  1. Anumite alese ar trebuininterzise pur și simplu.
    Nu exista niciun motiv pentru care un om sa dețină astfel de specimen, despre care se știe ca o poate lua razna și au fost atâtea cazuri. Mai ales ca pot face mult rău sinucide repede.
    Statul trebuie sa interzică aceste rase pe teritoriul României

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri