AcasăSOCIALContinuă să plouă cu amenzi, după controale ce vizează respectarea măsurilor antiCovid

Continuă să plouă cu amenzi, după controale ce vizează respectarea măsurilor antiCovid

Continuă să plouă cu amenzi, după controale ce vizează respectarea măsurilor antiCovid (sursa foto: Facebook/Politia Română)

Autoritățile continuă să stea cu ochii pe felul în care românii respectă măsurile dispuse în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus.

Doar vineri angajații Ministerului de Interne au derulat, la nivel național, peste 1.600 de acțiuni pe această temă. Conform MAI, au fost aplicate peste 10.500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.100.000 de lei.

Mare parte din aceste sancțiuni s-au dat pentru nepurtarea măștii de protecție, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea ori pentru nerespectarea distanțării fizice, se precizează într-un comunicat remis sâmbătă de către reprezentanții Ministerului de Interne. Nu au lipsit nici situațiile în care au fost ”taxate” nerespectarea măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private ori abateri de la restricțiile privind deplasarea persoanelor.

De asemenea, în urma recentelor acțiuni de verificare, s-a anunțat că sunt cinci persoane cercetate pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în acest sens fiind întocmite dosare penale.

Mai exact, din câte au precizat oficialii MAI, la acțiunile de control din ziua precedentă s-au verificat peste 5.400 de operatori economici, 229 operatori de transport persoane, precum și ”9.430 de obiective de interes”, cum ar fi restaurante, terase și fast food-uri. De asemenea, au fost verificate aproximativ 72.000 de persoane.

112 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger