AcasăSOCIALConsiliul Concurenței recunoaște. Profiturile companiilor străine din România scapă neimpozitate

Consiliul Concurenței recunoaște. Profiturile companiilor străine din România scapă neimpozitate

Investigația Consiliului Concurenței privind serviciile de transport alternativ de persoane, cu autoturism și conducător auto, intermediate de platforme digitale, a scos la iveală o practică comună a firmelor străine din țara noastră. Astfel, acestea se folosesc de statutul de operatori nerezidenți, fentând sistemul de impozitare din țara noastră. Este vorba despre binecunoscuta practică a optimizării fiscale, prin care bugetul național pierde miliarde de euro.

Bogdan Chirițoiu președintele Consiliului Concurenței

Raportul Consiliului Concurenței privind segmentul transportului alternativ, emis în urma unei investigații ample a instituției, a scos la iveală nereguli grave în fiscalizarea din acest sector. Consiliul Concurenței cere ca veniturile aferente serviciilor de transport alternativ să fie încasate în țara în care acestea sunt obținute, iar traseul real al sumelor facturate să corespundă, în măsura în care este posibil, datelor înscrise pe facturi, dat fiind faptul că pe piața românească pare a exista o problemă inclusiv în ceea ce privește gradul de conformare a actorilor activi în acest domeniu la normele fiscale în vigoare.

”Operatorii platformelor de ride-hailing sunt fiscalizați în afara țării (aferent comisioanelor cuvenite pentru utilizarea platformelor), în timp ce operatorilor de transport alternativ le revine obligația de a se conforma normelor fiscale din România, declarând toate veniturile obținute în urma efectuării de transport alternativ, conform art. 21 alin. (1) din OUG 49/2019, care prevede că toate veniturile obținute în urma efectuării de transport alternativ sunt impozitate în conformitate cu legislația fiscală în vigoare în România. Totodată, în urma analizei efectuate pe piața românească, există indicii cu ar exista diferențe între traseul real al sumelor facturate și datele înscrise pe facturi”, se arată în raportul Consiliului Concurenței.

Optimizare fiscală

Pentru a clarifica aspectele de ordin fiscal, în cadrul investigației Consiliului Concurenței, a fost adresată o solicitare de informații Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Astfel, Ministerul Finanțelor a precizat în acest sens că, potrivit modelului de afacere a operatorilor platformelor digitale, facturile emise de entitățile nerezidente care gestionează platformele digitale cuprind sume care sunt împărțite între operatorii de transport alternativ/conducători auto, rezidenți români și operatori nerezidenți ai platformelor digitale. Sumele reținute de operatorii platformelor digitale sunt definite drept ”comisioane”, iar acestea, conform Codului fiscal, ar trebui să fie impozitate în România, însă, datorită modului de facturare și încasare a veniturilor, impozitul nu poate fi reținut la sursă în România, a atras atenția Ministerul Finanțelor.

Potrivit Consiliului Concurenței, principalii jucători de pe piața românească de servicii de transport alternativ (Uber și Bolt) încasează contravaloarea curselor prin intermediul unor companii din afara țării (din Olanda, în cazul Uber, respectiv din Estonia, în cazul Bolt), emițând facturi aferente comisionului perceput operatorilor de transport alternativ prin aceleași entități străine. Direcționarea veniturilor aferente curselor de transport alternativ către companiile din afara țării, poate genera unele anomalii fiscale și chiar concurențiale. ”Conform datelor de care dispunem, factura este emisă de Uber/Bolt, în numele flotei partenere (ceea ce ar putea asigura o oarecare conformare la prevederile art. 21 alin (1) din OUG 49/2019), fără a reflecta circuitul efectiv al banilor”, susține Consiliul Concurenței.

Plată la gri

Inspectorii au mai depistat și o posibilă existență a unui mecanism de „plată a șoferilor la gri”, care ridică semne de întrebare referitoare la conformarea la normele fiscale și transparența prestării acestor servicii. ”Din informațiile transmise de flote, colaborarea cu șoferii se realizează pe baza unor contracte de angajare (cu normă parțială, de 2-4 ore), aceștia fiind recompensați cu un salariu minim pe economie (o medie calculată la nivelul flotelor care au răspuns solicitării noastre a fost de 572 lei), fără oferirea altor beneficii, comisioane ori bonusuri primite din partea operatorilor de platforme și fără a ține cont de numărul de curse efectuate de fiecare șofer. Neoficial, mai multe flote au indicat faptul că există modalități alternative, nefiscalizate, prin care oferă unele avantaje șoferilor (ex. decontarea unor reparații/costuri ale mașinii, decontarea facturilor de telefon etc.)”, se mai arată în raportul Consiliului Concurenței. Iar în aceste condiții, poate exista suspiciunea sustragerii acestor companii (prin modalități mai mult sau mai puțin legale) de la plata impozitelor aferente serviciilor de transport alternativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
937 afisari

9 COMENTARII

  1. CHIRITOIULE TE-AI TREZIT ?,MULT AI DORMIT POPANDAULE !,VEZI CA-TI TREMURA SCAUNUL SUB CUR ,DACA NU TE CULCI IAR TE ZBOARA ISARESCU DE NU TE VEZI !,ORI MASONII ITI TRAG UNA DE VEZI CAI VERZI PE PERETI !.
    ISARESU STIE ,ANAF-ul STIE , TU HABAR N-AI ,CUM TARA-I VANDUTA LA BM SI FMI ,FUGI SI FA SLUJ CA ALTFEL ZBORI!.

  2. Frumosul asta cu parul și mustata date cu catran, etern in fruntea feudei pe care o conduce de la înființare, ca si faraonul din fruntea BNR, felcer la baza meseriei sale, a terminat de dat în vileag toate cartelurile cu mame străine, din domeniul energiei, bancar, cometcial etc, și s-a metamorfozat în fiscalistul nr 1 din Romanica ce a început sa pună piedica transportului alternativ. Este exemplul perfect pentru omul nepotrivit în locul potrivit altuia, dar atunci când un individ este util stăpânilor sai străini, grijulii cu banii și concurenta din colonie, nu mai contează neajunsurile persoanei.

  3. Si? Recunoaște? Si ce daca, tot o colonie plină de oi fara creier suntem ce isi dau pantalonii jos in fata oricărui străin si stam capra. Unde sunteti răzeșii mei? Pe face book, la seriale Turcești si la șters dosuri de moși si babe europene, Maria ta

  4. Ăștia pusi sa vegheze au dat Romania altora toți și au făcut doar interesele lor și ale gastilor unde se in invart.

    • Sunt Kostea Sugiuk Tiraspol , eu am postat la orele 20:06 , 21:32 , 22:39 si 6:49 .

  5. Au mai rămas puțini oameni in servicii care lucrează pentru jurământul depus cei mai multi sun ostateci sa nu spun mai mult, și lucrează pentru alții, cine să-i mai dovedească.
    Nu vedeți că nu fac nimic decât că lucrează pentru alții pe față până când of destramă țara asta în bucăți visul unor derbedei.
    Vorbesc de nepricepere,oameni in funcții cheie fără pregătire, păi nu iei promovează acest sistem idiot, dacă nu ai Bacu poți intra la facultate și îl iei pe la 40 de ani.

  6. „Profiturile companiilor străine din România scapă neimpozitate”
    In schimb din salariul unui amarat 40% se duc la stat, plus faptul ca daca amarasteanul isi cumpara o scobitoare, plateste TVA…

  7. Au descoperit apa caldă.
    Poate în curând vor afla și ce se poate face cu ea.
    Rahat.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger