AcasăSOCIALConducerea SNAP acuză: ”Surugiu este băiatul de casă al MAI”

Conducerea SNAP acuză: ”Surugiu este băiatul de casă al MAI”

Iulian Surugiu, recompensat de MAI pentru (de)servicii aduse SNAP?

Sindicatul Național al Agenților de Poliție riscă să dispară cu totul, din cauza luptei pentru putere și pentru controlul banilor membrilor. Soluție ar exista, însă președintele de onoare al SNAP, Iulian Surugiu, pe care conducerea aleasă îl numește ”omul de casă al MAI”, nu acceptă să o ia în considerare.

De circa trei ani, Sindicatul Național al Agenților de Poliție, care numără peste 10.000 de membri, se dezintegrează continuu, fiind la un pas de a dispărea cu totul. Polițiștii nu mai înțeleg nimic din intrigile, minciunile și luptele pentru putere care se dau la vârful SNAP. Iulian Surugiu, președintele de onoare al sindicatului, a ieșit public și i-a acuzat de furt pe cei din conducerea aleasă a SNAP, deschizând Cutia Pandorei. Acuzații au reacționat, arătând că, de fapt, ei nu au acces la bani și că banii sunt controlați de Surugiu, prin trezorierul Dragu Marian. Activitatea sindicală s-a mutat acum în instanță, unde judecătorii au fost bombardați cu dosare de contestații și abuzuri.

”Iulian Surugiu a fost băiatul de casă al MAI, tot timpul a spart protestele, tot timpul a făcut ceva să ajute ministerul, nu polițiștii, nu membrii de sindicat. Și, pentru asta, ministerul l-a recompensat și l-a făcut ofițer în rezervă. Este unicat în România ca un polițist să fie făcut ofițer în rezervă, că de obicei te fac post-mortem. El este în viață. Pentru ce l-a avansat MAI de la subofițer la ofițer în 2014? Ce a făcut el pentru țară, pentru MAI, ce merite deosebite a avut în timp ce era pensionar de a fost făcut ofițer? Și mai lucra și la sindicat. Scopul lui este să distrugă sindicatul, un sindicat la care au lucrat zeci de oameni, care și-au sacrificat timpul. Eu am fost cercetat disciplinar de 22 de ori în patru ani, din cauza sindicatului. Toată lumea a avut de suferit din cauza sindicatului, mai puțin Surugiu, care a avut doar de câștigat”, ne spune Viorel Stroe, vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

”Disperat să schimbe conducerea”

Viorel Stroe susține că Iulian Surugiu ”este disperat să schimbe conducerea” pentru că, până nu schimbă conducerea, președintele și vicepreședinții aleși au în continuare drepturi în sindicat.

”Nu poți să facă congrese la 3-4 luni de zile și să le anunți cu o săptămână-două înainte, când statutul spune că trebuie cu minim 30 de zile înainte. În momentul de față, fără o decizie definitivă a instanței, este totul în aer. Numai că Iulian Surugiu vrea oamenii lui la conducerea SNAP și de aceea face congrese peste congrese, toate nestatutare. Și lui îi convine și situația asta pentru că are acces la fondurile sindicatului, prin trezorierul Dragu Marian. Sindicatul are șanse să redevină unul care să conteze, dar acest lucru este împiedicat de Surugiu, care vrea doar un președinte de sindicat obedient, care să răspundă la comenzile lui. Dacă ar fi un congres liber, ca la carte, el nu ar mai avea niciun cuvânt de spus și nu ar mai avea acces la bani. Deci dacă s-ar face alegeri statutare, oricine ar ieși președinte s-ar duce cu sentința la bancă și ar obține accesul la cont. În momentul ăla i-a luat jucăria lui Surugiu și s-a terminat totul. Și atunci noul președinte poate să înceapă să lucreze pentru membrii de sindicat exact cum trebuie, să organizeze delegații, proteste”, ne-a precizat vicepreședintele SNAP, Viorel Stroe.

Soluția, un congres legal

Soluția ar fi să se organizeze un congres legal și atunci acel congres va fi validat de instanță, ne spune Viorel Stroe, care arată că Iulian Surugiu își aduce la congresele organizate de el doar oamenii lui. ”Un congres statutar ar trebui anunțat cu 30 de zile înainte, iar apoi trebuie ca toți membrii biroului executiv să se întrunească în ședință pentru organizarea congresului, la care Iulian Surugiu nu are ce să caute, pentru că este doar președinte de onoare. Și noi să stabilim când se face congresul, să se anunțe oamenii să-și depună candidaturile. La un moment dat am propus într-un congres, dar nu a vrut Surugiu să supună la vot, ca banii de la sindicat să se întoarcă în proporție de 70% la birourile teritoriale, pentru că ei știu cel mai bine ce probleme au oamenii”, a mai afirmat Viorel Stroe, vicepreședintele SNAP.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.