AcasăSOCIALConcluzia autorităților europene. Restricțiile din pandemie nu ar fi trebuit impuse prin...

Concluzia autorităților europene. Restricțiile din pandemie nu ar fi trebuit impuse prin lege

Interdicții mai puține în viitoarea pandemie

Potrivit unei cercetări realizate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), măsurile precum arestul la domiciliu și interdicția de socializare din pandemie nu ar fi trebuit impuse cu forța, ci doar ca recomandare. Autoritatea europeană arată că restricțiile din perioada 2020-2022 au avuit un impact dezastruos asupra tuturor cetățenilor UE.

Cercetarea privind impactul măsurilor non-farmaceutice asupra vieții adulților din UE în timpul pandemiei de Covid-19, 2020−2022, elaborată de ECDC, pare un non-sens, atâta vreme cât nu mai este niciun secret pentru nimeni cât de dezastruoase au fost efectele restricțiilor și interdicțiilor. Demersul autorității europene nu este însă întâmplător, ci pregătește o altă abordare pentru viitoarea pandemie, despre care se vorbește tot mai des pe toate canalele. Pe scurt, concluzia cercetării a fost că măsurile care au limitat și au afectat grav libertățile cetățenilor nu ar fi trebuit impuse cu forța. Cea mai corectă abordare ar fi fost ca aceste măsuri să rămână la nivel de recomandare, cu referire, cel mai probabil, la cazul Suediei.

Mai mult, concluzionează ECDC, deși este de preferat să nu se mai instituie astfel de restricții, în cazul în care acestea se impun, să nu se mai generalizeze și să se analizeze foarte bine impactul pe care l-ar avea, atât asupra diverselor categorii sociale, cât și asupra sectorului economic. Chiar dacă nu o spune direct, ECDC recunoaște că măsurile din pandemie nu au avut niciun sens, din niciun punct de vedere, provocând consecințe dramatice pe toate palierele.

”Atunci când se planifică implementarea NPI-urilor la nivel de populație, comunitatea științifică și factorii de decizie politică ar trebui ia în considerare nu numai eficacitatea acestora în combaterea bolilor și îmbunătățirea aderenței populației la NPI, ci și alte aspecte legate de impactul lor asupra comunității generale și asupra acelor grupuri care s-au dovedit a fi mai vulnerabile la efectele negative. Un exemplu ar putea fi sănătatea publică, inclusiv indicatori de sănătate care nu au legătură directă cu bolile infecțioase”, se arată în documentul ECDC.

Consecințe grave

Din 2020 până în 2022, răspunsul la pandemie a dus la o extindere a măsurilor non-farmaceutice (NPI) în majoritatea statelor membre ale UE, ajungându-se la un impas aproape complet în ceea ce privește rutinele de muncă și comportamentul social, susține ECDC. ”Mai multe NPI-uri s-au concentrat pe reducerea mobilității populației și pe limitarea contactelor dintre persoanele infectate și persoanele vulnerabile. Foarte des, un număr de NPI au fost implementate simultan pentru a le maximiza eficacitatea. Deși NPI, cum ar fi închiderea școlilor și a întreprinderilor și restricțiile de călătorie, au fost întreprinse pentru a reduce virusul transmiterea și răspândirea, au avut și consecințe grave personale, sociale și economice”, recunoaște ECDC. Studiile privind aderarea la restricțiile impuse în timpul pandemiei de Covid-19 au arătat că, cel puțin în unele zone, recomandările oficiale au avut un nivel similar de aderență și, prin urmare, eficacitate, ca măsurile obligatorii. Cercetarea ECDC a relevat faptul că ordinele aplicate legal au un impact negativ mai profund decât măsurile recomandate. ”Implementarea a unui NPI ar trebui să fie însoțit de monitorizarea eficacității, aderării și impactului acestuia asupra populației. Recomandările sunt preferabile ordonanțelor executate legal atunci când eficacitatea și respectarea celor două abordările sunt similare. Transparența în luarea deciziilor și ajustarea măsurilor în funcție de monitorizarea rezultatelor sunt modalități importante prin care se construiește încrederea în populație”, consideră ECDC.

Părinții, cei mai afectați

Autoritatea europeană a constatat că persoanele care trăiesc cu copii mici par să fi suferit mai mult din cauza cerințelor de a rămâne acasă și a închiderii școlilor, beneficiind, în același timp, mai puțin de pe urma lucrului la distanță. Totodată, pandemia de Covid-19 a extins inegalitățile sociale existente, făcând unele grupuri deja dezavantajate și mai vulnerabile. ”Pentru a atenua efectul negativ, implementarea acestor măsuri, după o evaluare a impactului potențial negativ, ar trebui să fie însoțită de sprijin consolidat. De exemplu, dacă decizia de a închide instituțiile de învățământ este considerată esențială pentru a reduce o boală, ar trebui oferită studenților o opțiune care să le permită să-și continue învățarea. În plus, părinţilor care nu pot avea grijă de copiii lor în timpul programului de lucru ar trebui să li se ofere soluţii, pentru a preveni ca măsura să aibă un impact negativ și uneori iremediabil asupra performanței lor în muncă”, a mai precizat ECDC.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.306 afisari

90 COMENTARII

  1. tardiv de tarziu.
    avand in vedere aceasta concluzie a autoritatilor europene, data viitoare cand vor mai proceda asa, guvernantii si ministerul nesanatatii foarte probabil se vor alege cu cel putin o revolutie!

  2.   La puscarie pe viata cu psihopata criminala, sa ia omor si sa fie torturata, crima nu poate fi iertata, nu exista iertare pentru crima!!!
    Multi au pierdut din amanunte, criminala s-a razbunat ca victima s-a dus la patronul amant al criminalei si i-a spus sa o mute in alta camera ca psihopata era violenta, patronul amant e complice la crima, iar criminala s-a razbunat ca a cerut sa stea in alta camera si de aici crima psihopatei care si-o va lua la pirnaie omor la greu!!!! Militenii ascund si protejeaza un focar de prostitutie, a fost desfigurata (nu i se recunostea fata),  deci batuta de pestii interlopi ca nu a vrut sa se
    prostitueze! Se ascunde ceva urit ca la Caracal, de ce nu se face reconstituirea?

    a) Loredana a povestit în detaliu cum a ucis-o pe Alina, în hotelul din Mangalia: Inițial, am ezitat
        https://www.youtube.com/watch?v=Bmx1ZADbjuQ

    @kikiryki
    il y a 8 heures
    Din conținutul unor SMSuri date între tinerii din anturajul fetelor rezultă supoziția rezonabilă că Loredana flirta sau și-o trăgea atât cu șeful cât și cu alții pe care ii culegea de prin cluburi noaptea, si ii mai aducea pe la hotel, cam asta e ideea.
    Probabil, unul dintre ei a ajutat-o cu valiza. Ori a venit cu el în cameră și au comis crima împreună ori l-a sunat ulterior după crimă s-o ajute.
    Colegul ăla care se plimba noaptea și a apărut lângă taxi s-o ajute cu valiza e dubios rău.
    Văd că în presă a apărut o nouă variantă halucinogenă – cum că fata a fost găsit sub bancă la ora 4.35 de doi băieți care treceau prin parc (și care se vad pe camere cum cerceteaza banca cu lanterna de la telefon) care cika au și sunat la 112 deși pescarul ăla spusese clar că el a chemat Poliția după ora 5.

    @marksmith3040
    il y a 15 heures
    Taximetristul si patronul , ăstia sunt cheia dezlegarii misterului crimei .

    @doesntmatter.5130
    il y a 14 heures
    Aș crede că criminala era drogată? Și cine a sunat la 112 – cei doi băieți sau acel pescar?? Ceva nu se leagă…

    @danielg.3843
    il y a 12 heures
    Mărturia pescarului cum că fata era plină de sânge și desfigurată  rămâne în picioare? In acest caz vorbim de persoane masculine care au lovit-o cu pumnii în mod repetat. Sper să îi prindă pe toți!!!

    @mariacorlan6520
    il y a 15 heures (modifié)
    🎉Nu intra  un cadavru în valiză aia si..chiar dacă reușește să l indese în valiza aia..nu rezistă valiză, nu rezistă mânerul, cedează fermoarul..

  3. cand la conducere sunt cozi de topor si slugi cam astea sunt concluziile.
    dar tortionarii din polutia romana, citesc si ei concluziile astea?

    • Vz ce zic cei de la Parazitii, politia sint mercenarii puterii, nu sint ce trebuiau sa fie conform fisei postului .Ca niciodata nu au facut ce trebuie pt. popor, inca de cind seful politiei col.nicolae biibescu l-a asasinat pe prim.ministrul tarii Barbu Catargiu pus de domnitorul Cuza Voda!.L-a invitat in prorpia trasura cind sa iasa din parlament ca cea a prim.min. nu era aacolo!De ce? nimeni nu stie. In anul 1862 pe 8 iunie, si nu a suportat consecintele crimei..Fiind in trasura doar ei doi col.bibescu cu Catargiu cine putea sa-l impuste? Catargiu a fost asasinat pt. ca a impropietarit taraniii la ordinul lui Cuza Voda!

  4. De aceea sintem in faliment ca tradatorii teroristi securisti cumpara armament de la teroristii USA NATO pe banii romanilor ca sa isi traga spagi si „protectie” la
    Poarta satanista de teroristi USA care vind armament in coloniile lor inventind razboaie si amenitindu-ne cu razboi daca nu le cumparam fiarele vechi pe care ei le arunca la casare!!!
    România cumpără avioane de 6.5 mld $ de la americani, 11 august 2023
    https://www.cotidianul.ro/romania-cumpara-avioane-de-6-5-mld-de-la-americani/

  5. Bai Catule, bai ratatule, vezi ca te asteapta niste romanasi chiar de-ai tai, niste kamikaze adevarati, ca sa iti faca complet pe gratis niste schimburi de cravate, fie ca vrei, fie ca nu vrei !! Asa ca, bai Matule, atentie, ca E pericoloso sporgersi !! Ha ha ha 🙂 In alta ordine de idei, draci prieteni si tovarasi, stati pe locurile, nu de alta, dar conducatorii tradatori nazisti ai coloniei esuate de la Bukale au nevoie urgenta de carne de tun, livrarea acolo incepand din luna septembrie, mai inati se iau toti tefeleii cu arkanul de pe strada, si se vor returna, numai aia care vor scapa fara un picior sau fara o mana, inapoi ca si carne tokata de cat. 3 !!

  6. Tara moare,baba se piaptáná!
    Rafila,talharu’ oms,in aceastá toamná o sa reinceapá mácelul cu covrigu’,románii sant condamnati la EXTERMINARE FIZiCA!
    Tic,tac,timpul penalizeazá inactiunea noastrá de ignoranti,ca sá nu spun altfel!
    O sá fie mult mai difícil,decát ATACUL anterior din 2019!
    Sá deschidem ochii,románi,inteparea obligatorie cu veninu’ numit vaccin e mai aproape,decat camasa…de piele!

  7. CORUPTIA DIN JUSTITIE – cu referire la functionarea autoritatilor judecatoresti „parchete si instante” se manifesta prin:

    – Ingradirea, pe o perioada considerabila, dupa 1989 a accesului la profesia de judecator si procuror, selectia bazandu-se pe criterii, neperformante (prin lege s-a pevazut accesul la profesia de magistrat numai a juristilor din Ministerul Justitiei sau care au lucrat la Parlament chiar si ca bucatar sau cofetar) si discriminatorii promovindu-se o politica de cadre mai mult decat clientelara;
    – Negocierea de catre justitiari a incadrari juridice si a celeritatii solutionarii dosarelor;
    – Crearea unor clanuri care, zadarnicesc infaptuirea actului de justitie prin sustragerea, ascunderea, substituirea sau distrugerea probelor si gestionarea jocurile de interese realizate in combinatie de grefieri, avocati, notari publici, politisti, procurori, judecatori, persoane din structurile de informatii si oameni politici;
    – Crearea de structuri judiciare piramidale din personal ce manifesta obedienta fata de anumite grupuri de interese sau organizatii (politice ori apolitice);
    – Crearea unor proceduri judiciare cu continut confuz, echivoc, care faciliteaza emiterea de speculatii in favoarea infractorilor sau faptuitorilor. (“Persoana care ajuta un hot la savarsirea de infractiuni, se numeste COMPLICE si este pedepsit pentru asta. Daca o alta persoana ajuta acelasi hot dupa ce a savarsit fapta, la ascunderea adevarului se numeste AVOCAT si este platit pentru asta » ceea ce constituie o mare aberatie sau CIUDATENIE JUDICIARA );
    – Comiterea de abuzuri si ilegalitati in aplicarea regimului de detentie, nerespectarea regimului detentiei sub diferite pretexte prin punerea in libertate a detinurilor (sub pretexte medicale), permiterea consumului de droguri sau comiterea traficului ilicit cu diferite produse in penitenciare, etc;
    – In aplicarea actului de justitiei s-a ajuns si la situaţia reala in care, legalul este socotit ilegal si invers. LEGEA ESTE RESPECTATA TOCMAI CA BARIERA numai de “boi”, „leii” sar peste ea, iar „cateii” trec pe sub ea. Solutionarea unor cazuri penale in care sunt implicati “leii”(oameni politici, guvernanti, capi ai lumii interlope) actiunea imediat este categorisita de restul grupului de interese ca fiind vorba despre dosare politice folosindu-se tot felul de mijloace pentru intoxicarea opiniei publice la care isi aduce aportul substantial si coruptia din presa;
    – Procedurile mai putin democratice, instituite in baza sistemului legislativ rezultat din ratiuni subiective, dusmanoase si egoiste, ce activeaza in societatea romaneasca, batjocoresc cele mai importante categorii sociale sau profesionale fara deosebire de varsta, sex sau grad de instruire. Tot sistemul de norme amagalmat a condus si la aparitia unor “mutanti” sau “degenerati” esuanti social precum; “capitalist cu obligatii de comunist”, “capitalist fraudist”,”miliardar de carton”, “impostor cu diplome de studii”, “politician apolitic”, “imbogatiti prin saracirea tarii”, ”interlop beizadea”, “presedinte penal”, “premier penal”, ”primar penal”, ”judecator penal”, “parlamentar penal” “lider de sindicat penal” etc. notiuni cu care statele membre ale UE nu sunt de acord a fi introduse in spatiul comunitar;
    – Sistemul de reglementari superioare (ne mai vorbind de cele inferioare) din punct de vedere al ierarhiei juridice din Romania (a se vedea OUG-rile emise pe banda rulanta) permite emiterea de acte normative in scopul satisfacerii unor interese nelegitime de grup sau individuale, dovedind ca, CORUPTIA ESTE OFICIALIZATA-institutionalizata SI INTRETINUTA DE FACTORII PUTERII;
    – Sistemul legislativ este dezlanat, necorelat si nesistematizat aspecte care ii determina si pe justitiarii de buna credinta sa faca interpretari confuze si precare in detrimentul bunului mers al sistemului judiciar si al interesului public general dar in folosul unei “Justitii de tip SRL”;
    – SITUATIA PRECARA A SISTEMULUI JUDICIAR se datoreaza si nivelului scazut de pregatire(specializare), abilitatilor si inteligentei reduse a unor aparatori ai legii. Cei inteligenti, specialisti si avari fiind platiti cu sume fabuloase sunt atrasi sa lucreze pentru infractori si in sprijinul dezvoltarii criminalitatii, ca avocati, notari, etc profesii liberale ce functioneaza pe principiile CASTELOR sau ale mafiei. Ineficienta justitiei impune printre altele si luarea de masuri prin care ori insistam pentru modificarea procedurilor in sensul de a le simplifica si aduce la nivelul posibilitatilor de gandire si indeminare a justitiarilor existenti sau invers, promovam juristi si specialisti capabili -bine platiti- care au capacitatile de gandire necesare pentru emiterea de judecati de valoare de nivel superior pentru aplicarea corecta si cu operativitate a reglementarilor existente;
    – In prezent activitatile specifice de urmarire si tragere la raspundere penala a persoanelor vinovate de savarsirea infractiunilor de coruptie, a celor asimilate acestora si a infractiunilor in legatura directa cu cele de coruptie, inclusiv pentru fapte de mare coruptie sau mare criminalitate sunt tergiversate, esuate ori ratate datotita nu numai lipsei de profesionalism ci si dependentei justitiei de sistemul politic;
    – Indicatorii de baza ce caracterizeaza eficienta sau randamentul sistemului judiciar romanesc, celeritatea solutionarii dosarelor, numarul cazurilor cu amanari si schimbari de solutii precum si procentajul rechizitoriilor finalizate cu condamnari, lipsa recuperarii prejudiciilor sau pagubelor, reliefeaza din nefericire pentru democratia romaneasca post-decembrista si justitiabili O STARE DE FAPT CATASTROFALA ce ilustreaza realizarea unor cheltuieli judiciare enorme din banul public fara nici o justificare. Din analiza valorilor anuale a indicatorilor mentionati rezulta ca prin politicile adoptate (de factori de decizie extrem de subiectivi cu scopuri ascunse si interese de clan sau de grup) in cadrul sistemului judiciar nu s-a dorit emanciparea sau adaptarea acestuia la cerintele si valorile noului sistem social democratic. Valorile anuale ale indicatorilor statistici mentionati mai arata ca sistemul judiciar este (un amalgam) afectat grav si sub aspectul organizarii institutionale, al functionarii structurilor, al procedurilor interne de lucru utilizate si al gestionarii resurselor (financiare, umane si materiale).

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger