Guvernul condus de Nicolae Ciucă a găsit varianta prin care să implementeze mai repede certificatul verde la locul de muncă. Se ia în considerare varianta prin care premierul să-şi asume răspunderea în Parlament pe proiectul certificatului verde. Este o procedură simplificată care ar grăbi procesul de adoptare a legii.
Liderii coaliției au ajuns în mare la un acord pe certificatul verde la locul de muncă în sensul în care se vor acorda 15 teste rapide gratuite pentru nevaccinați. Acestea vor fi acordate pe vouchere. Când se termină testele gratuite, angajații sunt nevoiți să se vaccineze sau să le plătească singuri.
Constituţia permite o soluţie excepţională
Prin urmare, premierul Nicolae Ciucă ar urma să se prezinte în Parlament, să asume legea și apoi dacă în termen de 3 zile ea nu este atacată printr-o moțiune de cenzură care să și treacă, atunci legea este considerată adoptată și se trimite la promulgare.
Parlamentarii au 24 de ore să prezinte amendamente care pot fi luate în considerare sau nu de guvern înainte să o asume în ședința publică a Parlamentului reunit în ședința comună.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, luni, după şedinţa de Guvern, că au existat discuţii privind subiectul asumării răspunderii Guvernului pe certificatul verde.
Florin Cîţu nu vrea testare gratuită
Florin Cîţu susține că nu i se pare normal să fie decontate testele pentru COVID de la bugetul de stat pentru cei care nu vor să se vaccineze. El a adăugat că proiectul privind certificatul verde poate fi trecut prin Parlament până la finalul anului, dacă a putut fi făcut un proiect de buget în doar trei zile.
„De abia am primit varianta. Daţi-mi voie să o citesc. Punctul meu de vedere în privinţa acestor vouchere îl ştiţi foarte bine.
L-am spus de fiecare dată. Nu mi se pare normal să decontăm de la buget teste pentru cei care nu vor să se vaccineze. Acesta e punctul meu de vedere, dar vreau să văd şi această variantă”, a spus Florin Cîţu.