Cauta

Compensația pentru chirie, o batjocură. Polițiștii stau ca filipinezii: 6 într-o casă

MAI a decis să facă o concesie minimă polițiștilor și să acorde compensația pentru chirie și dacă locuința se află la o distanță de 70 de km de locul de muncă, situație în care se regăseau foarte mulți polițiști. Adevărata problemă însă nu a fost rezolvată, și anume compensația pentru chirie acordată la nivelul lui 2009, ceea ce face că polițiștii să fie obligați să stea claie peste grămadă într-o singură locuință, din cauza sărăciei.

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern emis de MAI, polițiștii vor putea beneficia de dreptul la compensația lunară pentru chirie și atunci când locuința închiriată sau achiziționată se află la o distanță de maximum 70 km față de locul de muncă, așa cum se întâmplă în toată familia ocupațională apărare, securitate și ordine publică. Sindicaliștii din sistem ne spun însă că modificarea nu înseamnă mare lucru pentru polițiști, pentru că adevărata problemă rămâne.

”Sumele acordate în momentul de față pentru chirie sunt derizorii, pentru că ele sunt plafonate de la an la an prin ordonanță de urgență. În lege, avem 40%, respectiv 50% din salariul de funcție, ceea ce ar fi însemnat ca un polițist să primească cel puțin 1.200 de lei bani pentru chirie. În realitate, polițiștii primesc în jur de 400 de lei. Cei care ies din școli, în primele șase luni, primesc 385 de lei. Agenții cu experiență primesc 500 de lei, iar ofițerii, mai ales cei din MAI, ajung și la 1.400 de lei., După o repartiție a polițiștilor la București, pentru că săracii, unii dintre ei, dorm câteva zile prin mașini, am făcut un experiment și am sunat la o agenție imobiliară să vedem ce puteau să ne ofere de 385 de lei și ni s-a răspuns că nici măcar loc de parcare nu își achită cu banii ăia”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol. Acesta arată că la magistrați este stabilit un plafon de 650 de euro pentru chirie, fără discriminarea de la MAI, unde există diferențe la banii pentru chirie între funcțiile de execuție și funcțiile de conducere, și între ofițeri și agenți.

Integritate la înghesuială

Conducerea Sindicatului Europol ne spune că nu poți să mai ceri și integritate unor polițiști care, din lipsa banilor, au ajuns să stea la grămadă, ca filipinezii, câte 6 într-o locuință. ”Nu vă imaginați ce nebunie este în apartamentul ăla, unul pleacă, altul vine, unul se uită la televizor, altul e schimbul III și nu poate dormi de celălalt. Doamne ferește! Și pe urmă mai vrem integritate de la ei”, a afirmat liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica. Schimbarea cu permisiunea găsirii unei locuințe cu chirie în limita a 70 de kilometri îi va ajuta mai ales pe cei care erau repartizați în zona rurală, în localități izolate, unde nu aveau cum să găsească ceva de închiriat. ”Chiar și pentru cei repartizați în Otopeni, unde chiriile sunt exagerat de mari, chiar mai mari decât în București, este, totuși, o ușurare, că își pot căuta o locuință mai departe. În acest moment, dacă nu închiriezi în localitatea în care profesezi ca polițist nu primești compensare pentru chirie, ceea ce este aberant. La polițiștii de penitenciare, în afară de faptul că nivelul compensării nu este plafonat la nivelul lui 2009, nu există nicio condiție de distanță față de locul de muncă”, ne-a precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Compensații și pentru concedii

Proiectul de hotărâre de guvern introduce posibilitatea acordării compensației pentru chirie și în cazul în care polițiștii sunt detaşați/ împuterniciți în altă localitate decât cea în care au închiriat spaţiul de locuit şi nu optează pentru acordarea compensaţiei pentru chirie în localitatea unde au fost detaşați/ împuterniciți. Totodată, banii pentru chirie se vor acorda și dacă polițistul se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau trei ani în cazul copilului cu handicap, precum și în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani ori a copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani ori în concediu pentru acomodare în cazul adopției.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Exit mobile version