România nu are o strategie forestieră – de trei decenii îşi vinde pădurile sub forma unui volum estimat grosier, înainte ca arborii să fie doborâţi, avertizează Şerban Niculescu, reprezentant WWF pe Programul Dunăre-Carpaţi.
” În schimb, avem o interferenţă politică excesivă şi o lipsă de transparenţă. Avem un proces de restituire a pădurilor care încă nu este finalizat, după 30 de ani de când s-a început. Nu avem mecanisme de compensare pentru proprietarii de păduri şi nu în ultimul rând avem un mod defectuos de valorificare a lemnului, sub formă de lemn pe picior în pădure, precum şi un sistem de control orientat greşit, ambele generând conflicte de interese sistemice. Sistemul de combatere a tăierilor ilegale începe şi este puternic influenţat de modul în care ne vindem pădurea. România îşi vinde pădurile sub forma unui volum estimat grosier, înainte ca arborii să fie doborâţi, iar în acelaşi timp nu ne preocupă să verificăm cantităţile ce pleacă din pădure. Baza sistemului de control o reprezintă amprenta unui ciocan de fier aplicată pe lemn. Această marcă nu constituie o probă solidă în instanţă şi nici nu poate garanta nimic legat de volumul recoltat. Acelaşi număr de arbori marcaţi poate însemna, în funcţie de metoda dendrometrică utilizată şi eroarea de măsurare, un volum total diferit de lemnul rezultat. Astfel, este creată o zonă gri care nu poate fi controlată”, a explicat specialistul WWF. Niculescu a adăugat că, în anumite cazuri, controalele din păduri sunt efectuate fie la întâmplare, fie discreţionar, iar operatorii nu riscă amenzi sau sancţiuni: “Doar 1% din transporturile ce pleacă din pădure sunt verificate de către autorităţile competente(…) Mai mult, acţiunile sunt simbolice, iar operatorul nu riscă foarte mult dacă are grijă să nu supraîncarce mijlocul de transport cu mai mult de 10 metri cubi. Cu alte cuvinte, dacă amenda este mai mică decât costul unui bilet de tren, cine şi-ar mai cumpăra bilet?”
