Având în vedere avertizarea meteorologilor și anume faptul că a fost emis un Cod roșu de ploi pentru Constanța și alte două județe, autoritățile constănțene se pregătesc pentru perioada în care sunt anunțate precipitații abundente.
Localnicii din Constanța sunt sfătuiți de către edilul orașului să evite deplasările care nu sunt strict necesare și stea în case pe cât este posibil, dar și să își facă provizii de apă și alimente pentru 48 de ore.

Deja în Constanța s-a luat decizia ca școlile și grădinițele să fie închise miercuri, când va fi în vigoare Codul roșu de ploi abundente. Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, i-a sfătuit pe localnici să stea în casă și le-a recomandat angajatorilor ca, în măsura în care este posibil, să le dea voie oamenilor să lucreze de acasă.
„Prefectura a avut o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, dar și noi la primărie, și deciziile au fost mai multe. În primul rând miercuri, în data de 8, când ne așteptăm ca precipitațiile să fie abundente, așa cum ați văzut în avertizările meteo, școlile vor fi închise.
Ideea este următoarea: populația să stea în casă pentru siguranța lor, copiii să stea în casă, părinții dacă pot să stea în casă, seniorii să stea în casă. În felul acesta reducem și traficul și posibilitatea de a avea evenimente nedorite.
Recomandăm, de asemenea, angajatorilor, instituțiilor statului, operatorilor economici, în măsura în care este posibil să le dea o zi liberă lucrătorilor sau dacă pot, după caz, să facă telemuncă sau muncă la domiciliu”, a declarat Vergil Chițac, luni seară, într-o intervenție la Antena3.
Localnicii, îndemnați să-și facă provizii pentru 48 de ore
Totodată, edilul constănțean i-a îndemnat pe oamenii din orașul de la malul mării să ăși facă provizii de apă și alimente pentru un interval de 48 de ore. Primarul spune că nu vrea să inducă o stare de panică în rândul populației, dar că e nevoie ca situația să fie tratată cât mai responsabil cu putință.
„De asemenea, le recomandăm cetățenilor să-și facă provizii de apă și alimente pentru 48 de ore. Eu nu vreau să panichez pe nimeni pentru că eu nu sunt panicat, dar trebuie să tratăm cu responsabilitate situațiile astea”, a mai spus Chițac.
Codul roșu intră în vigoare marți seară, la ora 21
Avertizarea Cod roșu emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru județele Constanța, Călărași și Ialomița va intra în vigoare marți seară, 7 octombrie, la ora 21:00 și va fi valabilă până miercuri, 8 octombrie, la ora 23:00. Meteorologii anunță că în aceste trei județe va ploua abundent, „iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 110…120 l/mp”.
În același interval, 7 octombrie, ora 21 – 8 octombrie, ora 23, va fi în vigoare și un Cod portocaliu de ploi, sub incidența căruia se va afla și Capitala, avertizare prin intermediul căreia meteorologii anunță că în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și sud-estul Transilvaniei „va ploua important cantitativ și se vor acumula cantități de apă de 60…90 l/mp și izolat de 100 l/mp”.
Totodată, un Cod galben emis de ANM pentru perioada 7 octombrie, ora 21 – 8 octombrie, ora 23 anunță că: „În centrul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul și sudul Olteniei și în vestul Carpaților Meridionali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
În județele Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Ilfov și municipiul București, vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h.
În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge temporar viscolit (rafale de 60…90 km/h) și se va depune strat de zăpadă (10…30 cm)”.