AcasăSOCIALCoaliția îl ia în brațe pe Cîțu. Pisica vaccinurilor, aruncată la USR

Coaliția îl ia în brațe pe Cîțu. Pisica vaccinurilor, aruncată la USR

Florin Cîțu, principala țintă a atacurilor lui Ciolacu

Faptul că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a ieșit public să ceară procurorilor să ancheteze achiziția aberantă de vaccinuri anti-Covid de către useriști nu trebuie luat ad litteram. În fapt, liderul social-democraților semnalează existența unor interese la cumpărarea cantităților uriașe de vaccin și ne informează, în treacăt, că s-au mai aruncat încă două milioane de doze expirate.

Sigur că, fiind în coaliție, președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu putea cere public anchetarea lui Florin Cîțu, autorul moral, decizional și scriptic al contractelor pentru achiziția a 120 milioane de doze de vaccin anti-Covid. Iar paguba estimată la 730 milioane de euro este și ea mult mai mare, dar asta urmează să stabilească procurorii DNA.

După cum a dovedit până acum, Ciolacu este departe de a fi un novice în politică, astfel că aruncarea pisicii achizițiilor cu iz penal în curtea USR, partid pe care îl poți suspecta și acuza de orice, mai puțin că ar fi avut vreo legătură cu vaccinurile, are o altă țintă. O simplă retrospectivă făcută pe declarațiile din perioada semnării contractelor este de ajuns pentru a-l lua în vizor strict pe Florin Cîțu, care nu mai prididea în a se lăuda cu privilegiul României de a obține 120 milioane de doze. Dacă până spre sfârșitul anului 2021 campania de vaccinare încă se mai târâia, din 2022 numărul românilor care se mai vaccinează, în special cu booster, a ajuns la puțin peste 1.000 pe zi.

Cu cantități sufocante în depozitele frigorifice, și alte zeci de milioane care trebuie obligatoriu să fie cumpărate, actualul Guvern s-a trezit în postura de a arunca dozele, numai zilele trecute două milioane, care expiraseră, și de a plăti sume exorbitante luate tot din împrumuturi externe. Situația este chiar foarte gravă, atâta timp cât, pentru prima oară, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a pus problema renegocierii contractelor, deși șansele sunt minime, în condițiile în care companiile producătoare de vaccinuri au urmărit, în toată perioada pandemiei, doar profitul.

Diversiunea semnăturilor

Potrivit liderului PSD, memorandumul pentru achiziția de vaccinuri ar fi pornit de la ministrul userist al Sănătății, aflat în funcție anul trecut, însă a fost mai mult decât evident că nu acolo s-au făcut jocurile. Pe 8 iulie 2021 premierul Florin Cîțu l-a demis pe Alexandru Nazare din funcția de ministru al Finanțelor. Ca motiv pentru această măsură au fost rezervele pe care Nazare le exprimase pentru achiziționarea a 120 milioane doze de vaccin anti-Covid în următorii 2 ani.

”Noi avem o ţintă de populaţie pentru vaccinare de 15 milioane de români, în mai anul trecut, ministrul USR, mi se pare, de la Sănătate, a semnat un memorandum către Guvern, a fost contrasemnat de domnul Barna, pentru că era vicepremierul cu atribuţii pe sănătate şi mai sunt doi semnatari, ministrul de Finanţe şi prim-ministrul, dar toată procedura a plecat din zona de sănătate. Au mai făcut un contract de 40 de milioane doze de vaccin pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România. Ultimul din lanţ este premierul şi ministrul de Finanţe. E o incoerenţă de logică. Eu ce pot să spun foarte clar este, ca oameni politici, trebuie să vii să dai explicaţii. Pe urmă, dacă ai avut interese sau nu ai avut interese, mi-e greu să cred că nu ai avut interese la suma de 630 de milioane”, a declarat Marcel Ciolacu.

Angrosiști de vaccinuri

Florin Cîțu declara anul trecut că sistemul Covax a fost o strategie făcută de la început de Comisia Europeană, de negociere, la care România a luat parte. ”Dacă nu participam la această strategie, poate că n-am fi avut vaccin la fel de repede. Când a fost făcută strategia pentru UE, toate țările au avut aceeași strategie. S-a contractat mai mult, pentru că trebuia să vină și acel moment în care vindeam în alte țări, iar strategia este să vindem la prețul de achiziție”, afirma Florin Cîțu în iunie 2021.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.034 afisari

12 COMENTARII

  1. Sunteti de acord ca acest Citu nu umbla cu banii de la buget in geanta si-i cheltuie cum vrea el. Exista o lista mare cu indivizi care au semnat si avizat achizitiile. Cine sunt ei?????

  2. PNL și PSD este aceiași mizerie de 30 de ani, nu c, ar fi ONG usr mai bun însă ce s, a întâmplat în n acești doi ani întrece orice limita, cât despre ipocritul și cinicul ciolacu sper ca sau lămurit cei ce mai aveau vre, un dubiu, ca este parte din același sistem mafiot

  3. Afacerea pleaca de la varfurile Comisie Europene. Sa vedem acum ,,vitejia” lui Kovesi. Este de competenta Parchetului European si apoi a fiecarui parchet national. La noi este clar ca miroase urat de tot. Cu cata larghete vorbesc demnitarii de 750 milioane de euro(cu siguranta sunt mai multi ). Cum sa cumperi vaccinuri pentru anii 2022, 2023, cand este aproape imposibil sa evaluezi dinamica evolutiei virusului, ceea ce de altfel se intampla acum ?!

  4. Niște slugi. După ce l-au mazilit pe ceașcă, la ordinul noilor stăpâni, au executat ordinele primite rapid și eficient. Sunt „idioții utili” ai ocultei. Iar noi suntem șeptelul.

  5. Vrajeli politice.
    Cand anunta Voiculescu, Arafat si Catu cate sute de milioane de vaccinuri au comandat, chiar oe aici, prin mesaje, oamenii protestau.
    Ce faceau politicienii?
    Dupa ce au contractat meleoanele, acu’ se dau toti viteji.
    Ca la gradinita: el e de vina…ba alalaltu ‘…

  6. asta si cu zelenski daca se intalnesc la kiev o sa traga si trecerile de pietoni pe nas

  7. Bai Matule, doar nu ai dat banii din buzunarul tau, bai agariciule ratat !! Dupa ce ca esti prost, mai si semnalizezi !! Bai Ciorlakule, bai hotule ordinar, tu numai dai din gura, dar pe pariu ca nimeni din cei care au participat la semacheriile cu asa-numitele vaxxinuri nu o sa intre la bulau, asa ca lasa propaganda nazista, bai tzukalarule pesedist, vezi ca vine Foametea, si te vor cam manca romanasii la toamna, asa ca mai bine apuca-te la modul serios de proba de alergari la 400 metri gardui, daca nu vrei sa te urce astia pe garduri !! Ha ha ha 🙂 Scapa numai cine poate, bai, ce nu s-a inteles ? Desigur, cam toti cobaii vaxxinati in cap si-o vor lua in mana, doar nu au bagat vitamine in acele vaxxinuri miracol otrava !!

  8. Trebuie sa se recunoasca si cati au murit dupa vaccinare, si cati au probleme grave de sanatate ca nu mai pot sa lucrueze, totul se adauga la ‘pierderi’ ca sa nu vorbim si de altceva. Daca vrei sa informezi lumea despre un bilant socoteste pana la capat nu doar inceputul

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger