Cauta

Ciucă pregătește o nouă structură militară pentru controlul populației

Ciucă pregătește o nouă structură militară pentru controlul populației - Ziarul National

Ciucă dă puteri sporite Poliției Militare

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a decis să dea, prin lege, mai multă putere Poliției Militare, care să se extindă și asupra populației, în starea de alertă sau în starea de urgență. Astfel, organismul va fi unul unitar și va fi coordonat de la centru, fiind folosit și pentru controlul mulțimilor, dar și pentru a aplica amenzi celor care nu respectă măsurile de protecție în timp de pandemie.

Temuta Poliție Militară va deveni, prin lege, un organism de sine stătător și cu conducere unitară, a cărei jurisdicție se va extinde și asupra populației. În acest sens, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a elaborat proiectul de lege privind atribuțiile, organizarea și funcționarea poliției militare, prin care se acordă puteri sporite acestei structuri. Astfel, potrivit proiectului legislativ, pe timpul stării de urgență, poliția militară va participa la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, precum și la verificarea motivului deplasării/circulației persoanelor în afara localității/locuinței/gospodăriei și asigură avertizarea persoanelor, prin orice mijloace de comunicare, pentru încetarea acțiunilor prin care sunt afectate măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare. Totodată, poliția militară interzice temporar pătrunderea în clădiri, localități sau zone geografice, delimitate și marcate, în care sunt dispuse măsuri de limitare a deplasării, de carantinare  sau izolare, ori dispune evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane, și transmite semnale, dă indicații și dispoziții participanților la trafic. Pe lângă acestea, poliția militară poate executa și alte atribuții prevăzute prin acte normative.

Poliția militară, folosită în starea de alertă

Întrebuințarea poliției militare, în noul cadru conceptual, presupune o multiplicare a misiunilor, în principal, în spectrul acțiunilor de asistență, cercetare penală specială și intervenție, precum și completarea responsabilităților în domeniul operațional, se arată în proiectul de act normativ al Ministerului Apărării Naționale. Astfel, poliția militară va acționa pe durata decretării stării de alertă, de urgență, de asediu, de mobilizare sau de război pe teritoriul României, îndeplinind misiuni stabilite prin lege. ”În situații de alertă, de urgență, de mobilizare sau de război, jurisdicția poliției militare se poate extinde, în condițiile legii, și asupra populației civile”, se mai arată în proiectul de lege.

Scoși de la pază

Ministerul Apărării justifică reorganizarea și extinderea atribuțiilor poliției militare prin faptul că structura nu efectua până acum decât misiuni de pază și apărare a unor obiective militare. ”Un alt aspect care a generat dificultăți în activitatea poliției militare pe durata decretării stării de urgență și de alertă pe teritoriul României este reprezentat de lipsa prevederilor legislative cu privire la atribuțiile poliției militare în astfel de situații. De asemenea, arhitectura actuală de comandă a poliției militare, prin subordonarea structurilor de poliție militară comandanților de la diferite niveluri ale ierarhiei militare nu permite abordarea unitară a problematicii privind instruirea și dotarea acestora”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Ultimele stiri

  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Exit mobile version