AcasăSOCIALCiucă: ”Cu toții avem nevoie să ne reculegem din când în când”

Ciucă: ”Cu toții avem nevoie să ne reculegem din când în când”

Ciucă: ”Cu toții avem nevoie să ne reculegem”Ciucă: ”Cu toții avem nevoie să ne reculegem”

Liderul PNL Nicolae Ciucă a fost prezent, luni, la inaugurarea capelei ortodoxe din Parlament. 

Cu toții avem nevoie să ne reculegem din când în când și să găsim sprijin moral pentru viețile noastre și pentru deciziile pe care trebuie să le luăm”, a spus Ciucă.

În această zi sfântă, de Buna Vestire, am participat la sfințirea papelei Parlamentului, un moment solemn care ne reunește în armonie și unitate. Este o promisiune pe care am făcut-o la Parlament anul trecut. Viața militară m-a învățat cât este de important sprijinul duhovnicesc și credința în Dumnezeu. Cu o temelie morală solidă, avem șanse mai mari să facem ceea ce e bine pentru ceilalți”, a spus Nicolae Ciucă.

Cu toții avem nevoie să ne reculegem din când în când și să găsim sprijin moral pentru viețile noastre și pentru deciziile pe care trebuie să le luăm. Sunt convins că Parlamentul poate juca un rol semnificativ în susținerea păcii sociale în țara noastră. Aici, în Parlament, toți suntem în misiune pentru România, iar în această misiune avem nevoie și de ajutor spiritual”, a mai arătat Ciucă.

Capela ortodoxă amenajată în Camera Deputaților a fost inaugurată luni. La eveniment au participat Patriarhul BOR, Daniel, precum și președinții celor două camere ale Parlamentului, Nicolae Ciucă și Alfred Simonis.

author avatar
Mihail Ioan
168 afisari

5 COMENTARII

  1. Eu ma reculeg la buda in cinstea PeNeLeului existent, suspin si ma flatulez ca sa-i gratulez

  2. da,da:
    -Ciuca isi pune masca de gaze neagra
    si isi invita racanii
    la priveghiu ma-sii!
    (pute si candeshte)

  3. Ce cauti tu Ciuca in politica? Esti militar si militarii au spirit de sluga.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger