AcasăSOCIALCinism la Guvern! Bolnavii Covid, trimiși să-și infecteze familiile

Cinism la Guvern! Bolnavii Covid, trimiși să-și infecteze familiile

Guvernul Orban nu mai cheltuie bani pentru spațiile de carantină

Persoanele infectate cu noul coronavirus sunt obligate să se izoleze împreună cu membrii familiei, transmițându-le și acestora virusului. Și asta pentru că Guvernul Orban nu a mai pus la dispoziție spații pentru carantinarea celor bolnavi, punând, astfel, în pericol, viața românilor.

Spațiile de carantină pentru cei bolnavi de Covid, care nu au posibilitatea să se izoleze complet la domiciliu, au dispărut de o bună bucată de vreme. Și chiar dacă ar mai fi (nu se știe unde), Guvernul nu a catadicsit să îndemne populația să le folosească sau măcar să-i informeze pe români că au această posibilitate. În fapt, niciun actor al sistemului medical nu știe că aceste spații ar exista sau ar fi disponibile. ”Nu mai există spații de carantină, asta a fost în martie, a dat bine la populație, unii patroni de hoteluri s-au îmbogățit, pentru că au primit destui bani pentru hoteluri care erau închise de trei ani. Avem colegi din sistemul sanitar care au fost trimiși acasă și și-au îmbolnăvit familia, iar unii dintre ei au și decedat, soț, soție, părinte.

Nu mai există acele spații decât în actele normative, nu îi îndrumă nimeni pe acești oameni, care nu au posibilitatea să aleagă. Ideea este să izolezi contacții și nu în același domiciliu cu alți membri ai familiei, pentru că este contagios. Numai că nu este nimeni pregătit și nu au aceste spații și atunci recomandă izolarea acasă. Culmea este că nu le recomandă tuturor izolarea. Știm cu toții cazuri care au anunțat DSP-ul că sunt pozitivi sau contacți și nu au primit nicio decizie în care să le spună că sunt izolați pe o anumită perioadă, nu au fost întrebați cu cine au mai intrat în contact. În sistemul sanitar li se spune că nu sunt contacți pentru că au avut mască. Da, dar erau doar măști chirurgicale și au stat în aceleași cabinete câte 8-12 ore. Le spun colegilor care insistă să fie testați că nu au purtat corect masca de protecție, ceea ce nu este adevărat. Și îi trimit să se testeze pe banii lor sau să se izoleze fără testare”, ne spune Iulian Pope, vicepreședintele Federației Sanitas.

Izolarea de familie ar salva vieți

Specialiștii din sistemul sanitar spun că cei infectați nu devin imediat contagioși, ci trebuie să treacă câteva zile până ar putea transmite virusul. Dacă izolarea în alte spații decât domiciliul s-ar produce repede, atunci membrii familiei au șansa să scape. ”Dacă ai anunțat din timp contactul și dacă nu ai încărcătura virală necesară pentru a putea infecta pe altcineva poți, dacă te izolezi în alt loc decât domiciliul, să eviți să-ți îmbolnăvești familia. Pentru că abia după două- cinci zile sau chiar mai mult poți să transmiți virusul mai departe. În momentul de față, din păcate, nu există spații de izolare, nici pentru personalul medical, nici pentru populație, și atunci fiecare cum se descurcă.

Avem foarte multe cazuri concrete în care colegi din sistem, soț și soție, care lucrau în spitale diferite sau chiar în același spital, dar pe secții diferite, s-au infectat unul pe altul pentru că nu au avut unde să se izoleze. Noi am tot cerut Ministerului Sănătății să ne pună la dispoziție spații de izolare, dar nu s-a întâmplat nimic. Guvernul ar trebui să se concentreze pe o testare în masă, cred că ar trebui să se concentreze pe anchete epidemiologice așa cum descrie cartea și pe izolarea contacților, lucru care nu se întâmplă. Cred că ar trebui să se concentreze pe schimbarea definiției de caz, pentru că astăzi oamenii nu se pot testa decât dacă au simptome”, ne-a declarat vicepreședintele Federației Sanitas, Iulian Pope.

Ca orice vaccin, presupune riscuri

Despre vaccinarea antigripală și anti-Covid, vicepreședintele Sanitas ne spune că este o opțiune personală a fiecăruia, știindu-se că orice vaccin presupune și riscuri. ”Vaccinul antigripal nu este un lucru rău, dar nu are niciun sens să mai vii acum cu vaccinul. Trebuia comandat, să fie la dispoziția spitalelor. Ce să mai vorbim acum, la jumătatea lui noiembrie, când o să vină vaccinul antigripal? E foarte târziu. Ne ducem pe finalul de an până îl distribui, până îl administrezi, până își face efectul. O pregătire pentru o campanie de vaccinare trebuie să cuprindă niște etape clare, să-l ai din timp, să poți să-l distribui, să aibă cine să-l facă, să ai cui să i-l adresezi, adică faci un plan clar. Vaccinul ar fi trebuit administrat persoanelor vulnerabile, vârstnicii, copiii, personalul medical, dar a ajuns foarte puțin. Ca de fiecare dată, ne prinde nepregătiți.

Dacă mă întrebați de vaccinul anti-Covid, în niciun caz nu putem vorbi despre obligativitatea personalului medical de a-l face. Mai ales că nu avem toate datele științifice despre acest vaccin. Eu, personal, nu o să mă vaccinez. Dar nu putem să recomandăm nici vaccinarea, nici refuzul vaccinării, este o opțiune personală a fiecăruia. Ca orice vaccin, presupune și o serie de riscuri. Eu mă îndoiesc însă că lucrurile se vor mișca așa repede și în decembrie, în România, vor exista doze de vaccin suficiente să se treacă la vaccinarea populației sau a personalului din sănătate”, ne-a mai precizat Iulian Pope, vicepreședintele Federației Sanitas.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
692 afisari

5 COMENTARII

  1. credea cineva ca mor astia de grija sanatatii contribuabililor care le asigura salarii grase si demnitati de care oricum nu sunt capabili vai de capul lor !!!!!!!o sa ne injumatateasca de una de alta si vor fi fericiti ca indeplinesc planul!!!!!!

  2. Din pacate prostia este atat de mare, incat oile fara creier ale acestui popor, nu vad ca merg diresc spre abator

  3. Din preputzu gandirii unui maimutoi vopsit care nu este in stare de nimic

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger