AcasăSOCIALCine sunt românii care vor primi sprijin în valoare de peste 10.000...

Cine sunt românii care vor primi sprijin în valoare de peste 10.000 de lei

bani

Românii care se află într-un grad extrem de excluziune socială vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda, a afirmat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

„Datele o spun clar, încă ne confruntăm cu o formă dominantă de sărăcie care poate conduce la precaritate alimentară, în anumite situaţii. Aceste lucruri fac ca peste două milioane de cetăţeni să nu îşi poată permite un standard de viaţă decent pentru anul 2023.

Pachete sociale pentru românii aflați în dificultate

Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate şi complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervenţiilor. Aşadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Pe termen lung, prin Programele Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 şi Educaţie şi Ocupare 2021-2027, Guvernul urmăreşte să răspundă nevoilor grupurilor vulnerabile atât în ceea ce priveşte asigurarea accesului la servicii cât şi prin implementarea unor măsuri care să sprijine nevoile imediate.

Astfel, pachetul de măsuri de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023 cuprinde:

Şase noi tranşe de tichete sociale de 250 de lei, oferite şi în 2023

Aproximativ 2,5 milioane de români, aflaţi în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit IV tranşe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei. La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le a fost virată tranşa IV.

Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranşe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.

Vor primi vouchere sociale pentru alimente şi mese calde:

• pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranşele din anul 2023;
• copiii şi adulţii încadraţi în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranşele din anul 2023;
• familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;
• familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;
• familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
1.400 de lei pentru facturile la energie

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel:

• 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
• 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Vor beneficia de măsură:

• pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
• persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
• familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei;
• familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

Vouchere pentru preşcolarii şi elevii vulnerabili, pentru achiziţia de haine şi rechizite

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte şi rechizite, după ce, în anul şcolar 2022-2023 au beneficiat 405.000 preşcolari şi elevi, faţă de 245.000 beneficiari în anul şcolar precedent.

Vor beneficia de sprijinul în valoare de 500 de lei:

Copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
• Elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).
Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile cu care emitenţii cardurilor au contracte de afiliere.

Vouchere pentru repararea locuinţei şi pentru electrocasnice. Astfel, românii vulnerabili vor putea beneficia de sprijin pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi precum maşina de spălat, frigider sau aragaz.

O nouă tranşă de pachete alimentare de 24 kg, cu produse româneşti. Pachetele conţin 12 alimente de bază (38 de unităţi) şi provin de la producători din România.

Echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilităţi. Peste 7.000 persoane cu dizabilităţi, cu vârsta între 18 şi 65 ani au primit vouchere în cuantum de până la 5.000 euro pentru a şi procura echipamente care să le îmbunătăţească viaţa şi să le dea, totodată, şansa la o activitate remunerată: cititoare pentru nevăzători, fotolii rulante, proteze audio, elevatoare, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen dar şi instrumente manipulatoare robotizate, printre altele.

Trusouri pentru nou-născuţi

Mamele şi copiii nou-născuţi din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la naşterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Ajutoarele vor fi acordate în limita a 12 milioane euro, sumă alocată prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

author avatar
Andreea Vlad
407 afisari

3 COMENTARII

  1. ZIARE.COM EXCREMENTELE PRESEI ROMANESTI PRIMESC MULT MAI MULT PENTRU A PUBLICA CA BUNASTAREA ROMANILOR SI OPTIMISMUL LOR ESTE BUN

    ROMANII MERG IN VACANTE IN AUSTRIA SI TRAIESC BINE . PENSIONARII SUNT SANATOSI SI FERICITI DE ISI DORESC MOARTEA
    ROMANII LA FEL
    TARA OAMENILOR FERICITI
    PRESA ROMANEASCA E PLATITA BINE SA DIFUZEZE ASEMENEA MINCIUNI

  2. Heheheiii , astia de pe ziare.com au vechime in suptul poolii
    Si a linsului in koor sunt experti , sasul are rana la gaoaza

  3. Iarasi prospera pleava societatii ,cei buni de munca dar care au ,,frezoane” cand aud ca trebuie sa munceasca pentru a avea ce sa bage in gura
    Si fostii lenesi ajunsi acum la batranete ce n-au muncit o zi in viata lor si acum beneficiaza de o pensie sociala ca sa nu crape de foame

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger