AcasăSOCIALCine sunt românii care vor primi câte 2.000 lei de la stat,...

Cine sunt românii care vor primi câte 2.000 lei de la stat, în luna februarie. Banii intră pe card

supermarket

Un tip de ajutor social pentru categoriile vulnerabile a crescut de la 1700 de lei, la 2000 de lei. Este vorba despre banii care intră pe voucherele sociale.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat, că prima tranşă din acest an pentru voucherele sociale va fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie.

Au actualizat baza de date

Oficialul a anunţat că prima tranşă din acest an pentru voucherele sociale va fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie, deoarece procesul a fost întârziat fiind necesară o actualizare a bazei de date.

„În 2024 vom avea şase tranşe. Prima tranşă va fi acordată la finalul lunii februarie şi fac această precizare: eu am să comunic public pe acest subiect când normele vor fi adoptate, probabil că săptămâna viitoare o să avem normele adoptate, tranşa din februarie va veni după jumătatea lunii februarie.

De ce? Pentru că am ridicat plafonul de eligibilitate la 2.000 de lei faţă de anul trecut, când era plafonul la 1.700 de lei şi pentru acest lucru eligibilitatea se reface pentru toţi cetăţenii care sunt până în 2.000 de lei cu venituri.

Mai mult decât atât, avem nevoie şi de bazele de date care sunt la Ministerul Muncii, reajustate în urma indexării pensiilor, care a avut loc la 1 ianuarie 2024”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Alţi bani, în aprilie

Câciu a mai zis că următoarea alimentare a cardurilor sociale va avea loc în luna aprilie. „Până la finalul anului, 6 tranşe, de câte 250 de lei”, a completat ministrul.

Oficialul a mai precizat că de acest ajutor se vor bucura în jur de 2,5 milioane de români.

author avatar
Andrei Ștefan
12.141 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger