Polițiștii spun că nu este admisibil să se vorbească despre reducerea pensiilor la modul general, din cauza unor șefi de inspectorate și din aparatul central, care ajung, într-adevăr, să ia pensii mai mari decât salariile. Reducerea pensiei la 75% din salariu, față de 85% cât este acum ar însemna o lovitură cumplită pentru angajații MAI.
Cu toată nervozitatea pe care o creează în rândul polițiștilor, vicepremierul Kelemen Hunor continuă să anunțe măsuri care i-ar lovi îngrozitor pe angajații MAI. Ultimul anunț al vicepremierului UDMR plasează pensiile la un procent de maximum 75% din salariul net, principalele victime fiind în acest caz angajații MAI.
”Sunt pensii care sunt mai mari decât salariul brut, de aceea ajungem la 30-40-50.000 de lei pe lună şi acest lucru nu este corect. Din salariul net, maxim 75% poate să fie pensia. Aşa fac nemţii, aşa fac francezii. De la 70, la 75%, unii merg până la 76-77%. Aşa fac în foarte multe ţări deosebirea şi recompensa pentru aceste categorii profesionale. Noi evităm să discutăm acest lucru, dar reamintesc că în cadrul coaliţiei a fost înfiinţat un grup de lucru care analizează problema acestor categorii de pensii”, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor. Cei care au pensii foarte mari în sistem nu sunt polițiștii de rând, ci șefii, în special cei de inspectorate și din aparatul central, susțin sindicaliștii din MAI.
”Chiar și cu artificiile salariilor de excelență, ale sâmbetelor și duminicilor lucrate și ale înaintărilor în grad, foarte rar se ajunge la pensii mai mari decât salariile. Pentru un polițist de rând, majorarea de 50% pe șase luni, în cazul salariului pentru lucrări de excepție, s-ar aplica la suma de 800 de lei, deci salariul crește doar cu 400 de lei. În cazul ofițerilor însă procentul de 50% se raportează la salariul de funcție care nu poate fi comparat cu cel al agenților, în ciuda faptului că agenții muncesc mult mai mult”, ne spune Dănuț Saltelechi, vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor Europol.
Pensiile se umflă la vârf
Un șef de serviciu din Poliție are un salariu de circa 6.000 de lei, cu salariul pentru lucrări de excepție ajunge la 7.200 de lei, iar cu sâmbete și duminici lucrate ajunge la 8.500 de lei, susțin sindicaliștii. În cazul acestora, procentul de 85% aplicat ar însemna o pensie de 7.225 de lei, deci mai mare decât salariul. ”În cazul inspectorilor șefi și a celor din aparatul central al MAI se simte și mai tare efectul salariilor pentru lucrări de excepție, al sâmbetelor și duminicilor lucrate și al doctoratelor. Un inspector șef are undeva la 9.500 de lei net cu tot cu sâmbete și duminici, iar cu salariul pentru lucrări de excepție ajunge să ia cam 11.000 de lei salariu net. Din păcate, aceste sâmbete și duminici sunt utilizate excesiv la nivelul funcțiilor de comandă de la inspectoratele județene, nefiind necesară prezența lor 8 ore pe zi în weekend, în condițiile în care există și alți doi inspectori șefi adjuncți și s-ar putea asigura comanda prin rotație”, ne-a precizat vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Dănuț Saltelechi.
Demagogie și populism
Cel mai relevant caz este al secretarului de stat Irina Alexe, care are o pensie de 13.000 de lei, după ce s-a pensionat la 42 de ani, arată sindicaliștii de la Europol. ”Vorbim despre un Guvern care blamează cumulul pensiei cu salariul, dar îl promovează excesiv. De fapt și de drept, Guvernul nu face altceva decât să lanseze proiecte legislative sau declarații pompoase, de natură populistă, pentru a dezbina cele două categorii de salariați, cei de la privat și cei de la stat. În plus, demnitarii, dar și alte categorii, sunt exceptați de la interdicția cumulului pensiei cu salariul în sistemul bugetar”, ne-a mai spus Dănuț Saltelechi, vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor Europol.