Inflația a atins niveluri record, determinată de prețurile energiei, alimentelor și întreruperile lanțurilor de aprovizionare.
Experții în finanțe personale oferă sfaturi despre cum să faceți față scumpirilor pentru a vă menține pe drumul cel bun.
Creați sau actualizați bugetul
Una dintre cele mai bune modalități pentru a învinge inflația este înființarea și gestionarea unui buget realist, spune MacLaren, partener la Abacus Financial Consultants.
„Asigurați-vă că ați stabilit limite bugetare pentru lucrurile pe care le-ar putea afecta inflația, cum ar fi locuința, alimentele și îmbrăcămintea. Alocați-vă banii la începutul lunii și apoi respectați limitele de cheltuieli”
În mod ideal, persoanele fizice ar trebui să economisească între 25% și 30% din venitul lor. O familie ar trebui să aibă întotdeauna un fond de urgență echivalent cu șase luni din salariu pentru a se proteja împotriva oricăror schimbări extreme de preț.
Prioritizează cheltuielile
“Uneori, să plătiți mai puțin pentru articolele pe care le cumpărați nu este suficient, poate fi necesar să eliminați lucruri din buget și să prioritizați articolele care sunt necesare”, explică Chris Davies, planificator financiar la The Fry Group, citat de The National.
Într-un context inflationist, cheltuielile pentru produsele de bază primează asupra altor bunuri. Totuși, în cazul în care o familie are bani pentru a le cumpăra nu ar trebui să ezite să o facă, deoarece presiunea asupra prețurilor va continua. O achiziție majoră poate economisi o sumă pe termen lung.
Căutați alternative mai ieftine
Pe măsură ce prețurile cresc, este posibil ca achizițiile anterioare să nu mai fie posibile în limita bugetului existent. Dar costurile pot fi reduse, fie căutând diferite mărci sau magazine cu oferte ieftine, fie cumpărând în vrac.
Investește pentru a învinge inflația viitoare
“Orice buget bun vă va oferi un tampon de economisire, care nu numai că vă va permite să rezervați bani pentru investiții, dar vă va permite și să absorbiți unele creșteri ale prețurilor fără a fi nevoie să vă schimbați obiceiurile. Continuați să economisiți și să vă investiți banii, în special pentru pensionare”, îndeamnă MacLaren.
Mai multe clase de active au rezultate bune în medii inflaționiste.Investițiile în imobiliare și mărfuri sunt considerate istoric drept acoperiri împotriva inflației.
Plătiți datoriile
Când inflația este ridicată, ratele dobânzilor sunt în general crescute pentru a controla economia. Dacă aveți datorii cu rată variabilă, trebuie să fiți conștienți de impactul potențial al unui mediu de creștere a ratei dobânzii asupra bugetului și să vă concentrați pe plata datoriilor înainte ca aceasta să devină o problemă.
„Stabiliți o limită la cât puteți cheltui pe cardurile de credit. Acest lucru vă împiedică să cheltuiți în exces și vă încurajează să vă reevaluați cheltuielile zilnice în avans și să reduceți dobânda plătită pentru împrumuturi. În niciun caz nu trebuie să vă bazați pe carduri de credit, pentru că asta va duce la acumularea de datorii”, avertizează Vijay Valecha, director de investiții la Century Financial.