AcasăSOCIALCei doi pacienți care au suferit arsuri în urma exploziei de la...

Cei doi pacienți care au suferit arsuri în urma exploziei de la Petromidia, transferați în Germania cu un avion militar

Cei doi pacienți care au suferit arsuri în urma exploziei de la Petromidia, transferați în Germania cu un avion militar (sursa foto: romaniatv.net)

Cei doi bărbați în vârstă de 53 și, respectiv 58 de ani, care au suferit arsuri în urma exploziei și a incendiului ce au avut loc vineri, 2 iulie, la Rafinăria Petromidia, din Năvodari, județul Constanța, ajung, în această primă zi a săptămânii, în Germania.

Cei doi au fost transferați în primă fază la Spitalul Floreasca, după ce au suferit arsuri, iar între timp s-a luat decizia de a fi transferați în afara țării.

”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat luni, 5 iulie, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a doi pacienți care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia”, a anunțat, luni, Ministerul Apărării.

Avionul a plecat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 11.00, indică aceeași sursă. Pe durata zborului, pacienții vor fi monitorizați de o echipă medicală formată din specialiști de la Unitatea Primiri Urgențe (UPU)-SMURD București, dar și ai Ministerului Apărării Naționale.

„S-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer”

Cele mai recente informații despre starea acestor doi răniți, postate duminică, 4 iulie, pe pagina de Facebook a Rompetrol – KMG International, indicau următoarele aspecte: ”Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialiști din Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafața corpului. În această dimineață, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer”.

De altfel, încă de zilele trecute se aflase că fiica unuia dintre cei doi pacienți care au suferit arsuri în urma celor întâmplate la Rafinăria Petromidia își punea speranțele că părintele său va fi transferat cât mai rapid în afara țării – DETALII AICI.

353 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger