Cauta

Ceaușescu îi premia: oamenii care stau în casă la 15 grade Celsius. Proiectul SlowHeat

Ceaușescu îi premia: oamenii care stau în casă la 15 grade Celsius. Proiectul SlowHeat - Ziarul National

„Suntem șase în familie, avem o locuință de 200 de metri pătrați, iar în momentul de față am setat termostatul la maximum 15°C”. În sufrageria lui Geoffrey Van Moeseke din Louvain-la-Neuve, în centrul Belgiei, termometrul indica 14,5°C. Afară, temperaturile sunt negative.

Pentru al treilea an consecutiv, acest inginer aplică principiile proiectului SlowHeat în casa sa, pentru care este atât cercetător, cât și cobai.

Proiectul, coordonat de Universitatea din Leuven, implică patru cercetători și aproximativ douăzeci de cetățeni, potrivit AFP. Ideea este simplă: „Încălziți corpurile, nu pereții”. Cu alte cuvinte, belgienii mai pun o haină groasă pe ei, mănuși, căciuli pe cap și stau înfofoliți în propriile locuințe. Exact ce le recomanda Ceaușescu românilor pe la mijlocul anilor 1980, perioada neagră a penuriei de căldură, gaze și electricitate.

Când temperatura coboară sub 12 grade Celsius, Geoffrey Van Moeseke pornește două încălzitoare electrice radiante –  doar două ore pe zi –  și susține că factura „se amortizează într-o lună”. Alții din grup folosesc mouse pad-uri încălzite!

Lansat în septembrie 2020, SlowHeat și-a propus să anticipeze o criză energetică –  care venit doi ani mai târziu.

„Ne-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă am rămâne brusc fără combustibili”, explică Denis de Grave, asistent de cercetare la Universitatea din Leuven. „La început, oamenii au crezut că suntem nebuni”, spune Grégoire Wallenborn, cercetător și profesor la Universitatea din Bruxelles, îmbrăcat într-un cardigan gros și mănuși pe mâini. În apartamentul său din Bruxelles, temperatura medie se situează între 12 și 14°C.

În timp ce facturile la gaz și electricitate continuă să crească, Van Moeseke plătește, în medie, doar 70 de euro pe lună pentru încălzire.

Înainte de a-și testa metodele, cercetătorii de la SlowHeat au trebuit să își convingă familiile care au văzut proiectul ca pe un „ordin de a rămâne în frig”.

Ultimele stiri

  • Primar cu mandat scurt. Contează doar pentru (ne)încrederea în Bolojan
  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Exit mobile version