AcasăSOCIALCeapa a ajuns o legumă de LUX. Mai bine cumperi carne, ar...

Ceapa a ajuns o legumă de LUX. Mai bine cumperi carne, ar putea fi mai ieftin!

Legumele de pe masa de Paşte 2023 ar putea depăşi, ca preţ, carnea! S-a ajuns la situaţia în care prețul unui kilogram de urzici „concurează” cu cel al cărnii.

De exemplu, un kilogram de carne de vită costă 38 de lei, iar un kilogram de carne de porc se poate vinde și cu 24 de lei.

Ceapă costă 10 lei/kg

Una dintre cele mai consumate legume de la noi din țară a ajuns să coste o avere. Ceapa uscată românească costă aproape 10 lei pe kilogram, în timp ce aceea din import ajunge la la 7 lei pe kilogram. Și arpagicul, care este la mare căutare, a înregistrat creșteri semnificative ale prețului.

În pieţe, au început să apară primele verdeţuri şi legume, doar că preţurile acestora sunt duble, comparativ cu anul trecut. Pe de altă parte, producătorii spun că preţurile sunt mult mai mici la poarta serelor.

Ceapa româneacă, tot mai rară

Pe rafturile supermarketurilor din România se găsește foarte rar ceapa românească, în general fiind scoasă la vânzare ceapă din import din Polonia, Olanda, ori Franța. Iar dacă stăm să ne uităm la prețuri, în Franța un kilogram ceapă costă un euro, în timp ce în Olanda 1,19 euro.

Printre vinovaţi, dincolo de speculanţi şi intermediari, o vină o poartă şi supermarketurile – cele care au ajuns să dicteze politica de preţ pentru întregul sector alimentar din România.

author avatar
Andrei Ștefan