Cauta

Ce trebuie să știe românii care se îndreaptă spre munte și litoral weekendul acesta. Ultimele măsuri luate de MAI

litoral

Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, anunță verificări la sânge pe litoral și la munte. Vor fi măsuri ferme, a subliniat Despescu, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Printre măsurile anunţate de către Bogdan Despescu se numără: suplimentarea efectivelor şi forţelor care activează în teren, pentru verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară; organizarea unor grupuri de coordonare operativă la nivelul municipiului Bucureşti şi în judeţe sub coordonarea prefecţilor.

De asemenea, se vor organiza echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, inspectori de muncă, inspector sanitari, dar şi inspectori de la protecţia consumatorilor.

Ce sancțiuni se aplică

Măsurile vin după ce numărul de cazuri a crescut în ultima perioadă, iar românii ignoră din ce în ce mai mult recomandările autorităților. „Am stabilit organizarea unor acțiuni cu efective mărite vizând mai multe zone, zone aglomerate, centrele comerciale, piețe, atât în zona urbană, cât și în cea rurală. De asemenea, acționăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice și în zonele de munte.

Vom aloca suficiente astfel încât să acoperim cea mai importantă perioadă din această lună, respectiv zona sfârșitului de săptămână, unde foarte mulți cetățeni sunt prezenți în spațiile publice. Vom transmite un număr TelVerde la care oamenii pot face sesizări pe care noi le vom verifica. Acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom lua măsuri ferme”, a transmis Bogdan Despescu. De asemenea, aceste măsuri vor intra în vigoare de astăzi.

Ultimele stiri

  • Incident înspăimântător! Focuri de armă în Capitală. Un bărbat a tras cu pistolul în direcția unei terase din Sectorul 3
  • Cum explică judecătoarea Scântei decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale: Îmi pare rău că CCR nu a găsit prilejul de a explica oamenilor și poate de a ne cere scuze
  • Percheziții DNA la Primăria Mangalia și la domiciliul edilului
  • Politica și aviația
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 20 august 2025 – Aveți nevoie să vă reîncărcați bateriile
  • Alege ce citești
  • Mulțumim, USR! Mulțumim, Nicușoare: nu mai contăm deloc!
  • Ceferiștii ies în stradă: ”Opriți privatizarea companiei!”
  • Chelsea, obligată să vândă de 350 de milioane!
  • Exit mobile version