Cauta

Ce spun foile de ceapă despre anul 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă

Ce spun foile de ceapă despre anul 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă - Ziarul National

Cum pot afla bunicii noștri prognoza meteo pentru noul an, încă din 31 decembrie

Considerat un obicei străvechi al satului românesc, calendar de ceapă este apreciat ca având puterea de a indica, chiar din noaptea dintre ani, care dintre lunile următoare vor fi ploioase şi în care va fi secetă.

Cum se pregăteşte „calendarul de ceapă”

Calendarul foilor de ceapă 2026 este apreciat de agricultori ca un prim ”meteorolog” care prevede perioadele cu ploi și pe cele în care precipitațiile vor fi sărace și vom avea secetă.

Caracterul local al calendarului de ceapă face ca previziunile sale să fie ”valabile” pe o arie restrânsă, acolo unde gospodarii și gospodinele îl pregătesc cu atenție înainte de Anul Nou.

Obiceiul, păstrat în multe sate din România, este privit mai ales ca un reper simbolic, nu ca o prognoză meteo propriu-zisă.

Conform tradiției, foile care strâng multă apă indică luni ploioase sau cu zăpadă, iar cele care rămân uscate arată perioade cu precipitații puține sau secetă. Interpretarea se face local, iar rezultatele diferă de la o zonă la alta.

Ce a arătat calendarul de ceapă 2026 în județul Mureș

În zona Reghin, județul Mureș, un grup de gospodine a refăcut tradiția și a ajuns la concluzia că anul 2026 nu va fi extrem de secetos, dar va avea luni cu ploi consistente, scrie AgroIntel.

Potrivit acestui calendar popular:

În județul Arad, unii gospodari au ales o metodă ușor diferită, punând foile de ceapă pe hârtie absorbantă pentru o citire mai clară. În această variantă, calendarul arată mai multe luni secetoase, cu ploi importante în februarie, aprilie, mai și octombrie. Alte gospodine din județ au ajuns la concluzii similare, semnalând un an mai dificil pentru agricultură în vestul țării.

Ultimele stiri

  • Meteorologii anunță vânt, ninsori și viscol în mai multe zone! Avertizări Cod galben și portocaliu – HARTA/ Stratul de zăpadă ar putea ajunge la 50 de centimetri, la munte
  • Trump avertizează că SUA sunt pregătite să intervină dacă Iranul reprimă violent protestele pașnice: „Suntem înarmați și gata de acțiune”
  • Ce spun foile de ceapă despre anul 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă
  • Cea mai mare greșeală pe care o fac românii după Sărbători. Detox-ul, între mit și adevăr!
  • Useristul Robert Schwartz, supărat pe TVR. Formula care i-a „lezat” sentimentele
  • Cum va fi vremea la începutul anului. Prognoza anunțată de ANM pentru toată luna ianuarie
  • Probleme pe domeniul schiabil Sinaia din cauza gerului: minus 25 de grade în Bucegi
  • Consumul apei de la robinet, interzis în mai multe localități din Prahova. Care este motivul
  • Nicușor Dan se laudă cu stabilitatea țării, în timp ce românii sunt striviți de taxe și scumpiri
  • Operațiune de salvare contracronometru: Doi bărbați au căzut în râul Olt! Au intervenit de urgență pompierii
  • Exit mobile version