AcasăSOCIALCe sporuri NESIMŢITE se mai cer la stat: primă pentru Ziua Bărbatului...

Ce sporuri NESIMŢITE se mai cer la stat: primă pentru Ziua Bărbatului şi bonus că ţine un secret!

bani

Statul român plăteşte 50 de diferite tipuri de sporuri pentru angajaţaii săi, din diferite companii sau instituţii. Spor de hemoroizi, de febră aftoasă și de complexitate.

Sunt doar câteva dintre motivele pentru care bugetarii primesc bani sau zile în plus de concediu.

La ANRE, spor de 300 lei de Ziua Bărbatului

Lista sporurilor din ministere și alte instituții publice e lungă. Există spor de izolare, de bruceloză, gripă aviară și febră aftoasă. De asemenea, titlul științific de doctor aduce beneficii, pe lângă cel de complexitate.

Salariații ANRE au cerut spor de 300 de lei de Ziua Bărbatului, spor pentru certificatul ORNISS și creșterea salariilor cu 15%. O delegație a angajaților din ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Energie), arbitrul pieței energiei, care a participat la negocierea contractului colectiv de muncă, a avut mai multe cereri respinse de conducerea instituției.

Principalele cereri ale reprezentanților angajaților au fost creșterea cu 15% a salariilor, o primă pentru angajații care au certificat de acces la informații clasificate (ORNISS) și o primă pentru bărbați de 300 de lei, de Ziua Bărbatului.

Salarii de mii de euro la ANRE?

ANRE a fost criticată constant de o parte a presei și de opoziție pentru salariile de mii de euro și angajarea unor persoane fără legătură cu activitatea instituției, doar pe baza legăturilor politice.

Instituția are deja 360 de angajați, mai mult decât instituții similare din țări mai mari, iar un proiect de lege prevede suplimentarea cu 180 de posturi.

author avatar
Andrei Ștefan