Cauta

Ce preţuri vor avea poliţele RCA începând de luni. ASF a luat decizia cea mare, după falimentul Euroins

RCA

Plafonarea prețurilor RCA mai așteaptă. Proiectul, retras de ASF / Care este motivul

După falimentul City Insurance, în urmă cu un an și jumătate, scenariul se repetă acum cu Euroins, devenită în 2022 societatea cu cele mai multe polițe de răspundere civilă auto (RCA).

ASF a anunțat oficial vineri că a decis să retragă autorizația de funcționare și să ceară în instanță falimentul Euroins, conducerea companiei fiind preluată de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA).

Polițele RCA, plafonate la preţurile de la 1 martie 2022

Proiectul pentru plafonarea tarifelor RCA la nivelul lunii martie 2022 pentru o perioadă de șase luni vine cu o precizare extrem de importantă. În cazul în care la 1 martie 2023 acestea sunt mai mici decât cele din martie 2022, se va merge pe tariful de primă cel mai mic.

„Potrivit acestei propuneri, asigurătorii vor oferi polița de răspundere civilă auto la prețurile practicate cu un an în urmă.

Mai mult, prețurile practicate de companii la polițele RCA nu vor putea fi crescute peste valorile de acum un an, pentru o perioadă determinată de timp – propunerea este de 6 luni – care să permită o reechilibrare a pieței”, a spus purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol.

Ce se întâmplă cu marii transportatori

Transportatorii sunt categoria pentru care media pieței din februarie 2023 pentru polița RCA a crescut foarte mult comparativ cu cea din martie 2022. Aceasta se majorase de la 8.173 lei la 9.218 lei, în cazul persoanelor fizice, ceea ce a însemnat o creștere de 13%.

În ceea ce privește persoanele juridice, tariful mediu crescuse de la 9.462 lei la 10.264 lei, fiind o majorare de 8%.

Cristian Roșu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), anunță totodată că înghețarea prețurilor RCA va fi însoțită de măsuri compensatorii pentru asigurători.

„Autoritatea va anula taxa de 1% din contravaloarea polițelor RCA vândute, taxă pe care asigurătorii o achită instituției”, a spus el.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version