AcasăSOCIALCe mâncare trebuie să pui pe masa de Revelion 2024 ca să-ţi...

Ce mâncare trebuie să pui pe masa de Revelion 2024 ca să-ţi meargă bine tot anul

revelion cluj

Iată care sunt preparatele care nu trebuie să lipsească sub nicio formă de pe masă, dar și care sunt alimentele pe care nu ar trebui să le consumăm în seara de 31 decembrie 2023!

Tradiția și obiceiurile locale spun că pe masa de Revelion 2024 trebuie să avem câteva alimente obligatoriu.

Carne de porc – DA, carne de pui – NU

Cine mănâncă peşte de Revelion o să aibă un an grozav, spune una dintre cele mai respectate superstiţii din România. Aşa că lumea s-a înghesuit deja la păstrăvării.

Pe partea de carne este de preferat să servim porc pentru că înseamnă abundenţă şi o contraindicaţie ar fi puiul. Avem şi variante vegane pentru noul an. Lintea pentru că este micuţă şi rotundă şi se aseamnă cu nişte monede. Deci cu cât mai multă linte, cu atât mai multe monede”, a spus Cristina Mălai, chef.

De asemenea, pe masă mai trebuie să avem struguri. Cei superstițioși susțin că trebuie să mâncăm 12 boabe de struguri albi la miezul nopții, pentru a avea următoarele 12 luni dulci și bogate.

Fructele rotunde, precum mandarinele, portocalele și lămâile, sunt, de asemenea, nelipsite de pe mesele românilor, având rolul de a aduce sănătate în anul următor.

Rodiile și smochinele, considerate simbol al fertilității și al prosperității, sunt printre fructele recomandate pentru a fi consumate în noaptea dintre ani.

Alte superstiţii de Revelion 2024

Pe 31 decembrie, mulți oameni respectă tradiții și superstiții în speranța de a avea noroc în anul următor. De Anul Nou, şi roşul este la putere – aduce noroc şi fericire, aşa că nu te feri să porţi haine de această culoare.

Un alt obicei spune să ai bani asupra ta la miezul nopții. Poți să-ți mărești șansele punând deoparte bani începând din noaptea dintre ani într-un borcan, adăugând o anumită sumă în fiecare zi a anului.

Astfel, șansele tale de câștig financiar vor fi în continuă creștere.

author avatar
Andrei Ștefan
488 afisari

2 COMENTARII

  1. „a spus Cristina Mălai, chef.” Nume predestinat. Chef, adica bucatareasa. Chef in romaneste inseamna altceva, o petrecere cu sprit, pofta de ceva anume sau o urare dupa stranut. Sa incercam sa vorbim romaneste si nu americaneste.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament. Momentul încăierării dintre deputații Florin Roman şi Dan Vîlceanu – VIDEO

La destul de scurtă vreme după ce s-a aflat despre scandalul din Parlament și despre incidentul violent în care au fost implicați doi foști...

Susținere totală pentru construirea noului Stadion Dinamo: Rareș Hopincă: “Primăria Sectorului 2 se va implica în dezvoltarea infrastructurii pentru sport!”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareș Hopincă, împreună cu premierul, Marcel Ciolacu, președintele COSR, Mihai Covaliu, președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, și președintele...
proger