Cauta

Ce alimente se ieftinesc odată cu adoptarea legii risipei alimentare. Magazinele, obligate să vândă la preț redus sau să doneze

Ce alimente se ieftinesc odată cu adoptarea legii risipei

Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru reducerea risipei alimentare.

Consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării şi va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente care nu au grad mare de perisabilitate.

Românii aruncă multă mâncare

Legea își propune să diminueze fenomenul risipei alimentare, având în vedere că datele ne arată că românii aruncă mari cantități de mîncare. În cazul în care aceste produse nu mai pot fi consumate de oameni, acestea vor trebui donate către adăposturi pentru animale.

„În România se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de exemplu, la miile de copii care încă se culcă, zilnic, flămânzi.

Lupta împotriva risipei alimentare face ca alimente care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi să devină resurse”, conform deputatei USR Diana Buzoianu.

Statisticile arată că un român aruncă la gunoi în medie între 70 si 75 kg de mâncare la gunoi pe an. În 2022, 57 de milioane de tone de alimente din Uniunea Europeană au ajuns la gunoi.

Asta înseamnă că fiecare cetățean UE a aruncat 127 de kg de mâncare, iar risipa se ridică la 130 de miliarde de euro într-un singur an.

Ce produse se ieftinesc?

Noul cadru legislative aduce mai puţină birocraţie prin simplificare procedurii prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate.

În plus, magazinele, restaurantele, cantinele, autorităţile care gestionează şi ele alimente vor fi obligate să aplice cel puţin două măsuri dintre cele enumerate de lege înainte să arunce alimentele la gunoi.

Printre măsurile care pot fi implementate de operatorii economici sau autorităţi se numără:

Aşadar, pe măsură ce se apropie de data expirării, marii retaileri vor fi nevoiţi să ieftinească toate produsele alimentare de la raft. Practic, vor exista acele „oferte” în permanenţă.

La nivelul Uniunii Europene, anual se aruncă 60 de milioane de tone de deșeuri alimentare, adică 131 de kilograme de persoană.

Ultimele stiri

  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Exit mobile version