Caz înspăimântător în Capitală. Oamenii legii sunt în alertă.
O femeie a fost înjunghiată, episodul violent având loc pe strada Dreptății, din București, din câte anunță Antena3.
Echipaje de la salvare, dar și de polițiști și jandarmi au ajuns deja la fața locului. Din păcate, s-a aflat că victima, o tânără de 23 de ani, nu a supraviețuit, fiind declarată decedată.
”Astăzi, prin apel 112, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 23 de ani, a fost agresată, în locuință, de către concubinul ei. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 21 Poliție, precum și echipaj de prim ajutor. Femeia de 23 de ani prezenta mai multe leziuni și în pofida eforturilor medicilor, a fost declarat decesul”, s-a transmis din direcția Poliției Capitalei.
Amintim că la locul unde s-a produs nenorocirea au ajuns deja polițiștii. Potrivit Poliției Capitalei, un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dar și polițiști ai Serviciului Omoruri fac cercetări la fața locului.
Totodată, aceeași sursă precizează că se fac demersuri în vederea depistării bărbatului.
Nu se știe, la acest moment, ce anume s-ar fi putut întâmpla de s-a ajuns la acest deznodământ șocant. Toate aceste aspecte urmează să fie lămurite în cadrul anchetei derulate de către reprezentanții legii.